Satele Moldovei

Ce se ascunde în spatele brandului „Mileștii Mici”

Când auzim de Mileștii Mici, o auzim pe Maria Tănase cântându-ne despre cât e de bun vinul ghiurghiuliu, vedem havuzul din care curge necontenit „sângele Domnului” și ne amintim de Cartea Recordurilor Guinness, în care au fost înregistrate galeriile subterane ale cramei „Mileștii Mici”, pentru „Colecția de Aur”, aceasta fiind cea mai mare din lume. Satul a cărui nume poartă vinăria este umbrit total de faima acesteia. Despre Mileștii Mici, altfel, despre ce se ascunde pe ulicioarele comunei și cu ce se ocupă mileștenii, aflați în reportajul de mai jos.

Enlarge

2-21
Celebra fântână arteziană de la vinăria „Mileștii Mici”

Sursă foto: http://www.vivamoldova.com/

Baștina mamei lui Dimitrie Cantemir

Primele mențiuni despre Mileștii Mici în arhivele istoriei sunt destul de confuze. De altfel, există mai multe teorii despre nașterea acestui sat. Se știe că, la 30 martie 1528, Petru Rareş, voievodul Ţării Moldovei, dăruieşte slugii sale Luca şi surorilor lui dreptul de a-şi  întemeia moşii în regiunea râului Işnovăţ. Unul dintre nepoţii acestuia era numit „Miile, fiul Muşii”. Se presupune că anume el este unul dintre strămoşii satului, de la numele acestuia provenind actuala denumire a localității.

O altă teorie punctează anul 1600 ca moment de fondare a satului. Mare moşier era pe atunci boierul Bantâş (avea moşii în satele Costeşti, Pojorăni, Hansca etc.), care lasă moştenire fiului său, Milea, moşia de lângă satul nostru. Fiindcă era mic de statură, i s-a zis „cel mic”, de aici denumirea satului Mileştii Mici, fapt atestat şi de legenda despre fondarea satului. De altfel, tot aici aflăm că fiica boierului Bantâş, Ana, este mama domnitorului Dimitrie Cantemir.

RaMa-5603.jpg

Cea de-a treia ipoteză menționează anul 1655, ca moment de pornire, or abia atunci satul este atestat documentar pentru prima dată cu denumirea de Mileşti (sau Nileşti/ Nileaşti). Totuși, fiind o moşie răzăşească, adică de țărani liberi, dar posesori de pământ, se poate presupune că satul s-ar fi creat cu mult mai devreme. Din păcate, actele insuficiente, distruse de stăpânirea turco-tătară şi rusă, nu permit stabilirea concretă a anului de fondare a satului.

Arhivele mai „noi” arată deja că prima biserică a satului a fost ridicată de răzeși în 1742, iar peste 120 de ani – prima școală, având ca învăţător pe preot, iar drept elevi 4 băieţi şi o fată. În 1876, la iniţiativa țăranilor, este fondată o şcoală primară de o clasă ce-a funcţionat până la 1914. Tot în sec. XIX, sătenii deschid o bibliotecă publică cu 320 de volume.

Fântâni seculare potolesc setea mileștenilor

Deși satul Mileștii Mici este cunoscut mai mult datorită vinăriei celebre, acesta nu este lipsit de atracţii turistice. Sătenii ne-au povestit despre „satul vechi”, unde s-a păstrat construcția tradițională a ulicioarelor și a străzilor, despre moara de vânt, uitată de vreme, de mina de piatră, de cimitirul vechi de peste un mileniu, dar și despre Biserica „Sf. Nicolae”, construită în 1870. În cimitirul comunei s-au păstrat doar câteva pietre de mormânt în jurul locului unde a fost biserica de lemn. O parte mare de pietre funerare au fost folosite la construcţia unui pod din centrul satului în anii ’60 ai secolului al XX-lea. Iar spaţiul eliberat de pietre a fost exploatat ca teren agricol, plantându-se pe el viţă-de-vie. Cimitirul este îngrădit numai parţial şi nu mai este utilizat după destinaţia iniţială din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O altă atracție importantă este şi „Brazda Cazacului”, ce trece pe lângă hotarul „moşiei” Mileştii Mici.

Totuși, pe lângă aceste destinații turistice, toți sătenii amintesc, în primul rând, de „cele șapte fântâni” aflate în mahalalele „Larga” și „Stoian”, în total 14. Existența lor se datorează unei presiuni puternice a apei curgătoare în râul Larga, explică sătenii. „Satul se află într-o văiugă și ce m-a frapat cel mai tare este că, în satul vechi, într-o văgăună, sunt fântâni cu apă diferită, una lângă alta. Poți spune că fiecare-și ia apă de la fântâna lui”, spune mileșteanul Victor Moșanu.

În jurul acelor fântâni, care între timp s-au înmulțit, locuiesc oameni în case mari, decorate cu ornamente din teracotă de diverse culori. Valentina, una dintre mileștencele locuitoare în apropierea fântânilor seculare, ne spune ce-a auzit din bătrâni: „Aici au locuit turci, iar ei au întins piei de oi și alte animale ca să disperseze presiunea apei, iar apoi au construit mai multe fântâni. Și-n toate apa-i bună, doar că unele-s acoperite pentru că am pus pompe. În partea asta a satului nu a ajuns apeductul. Și noi, iaca, ne-am făcut vilă aici, spune femeia arătând spre un foișor proaspăt construit. Acum trebuie să-l mai lăcuim, să chemăm vreun pictor, să fie frumos”.

Pe una dintre fântânile din mahalaua „Larga”, istoricii au depistat chiar și o tamga tătărească, cu o structură morfologică mai evoluată. „Aceasta este dăltuită pe marginea unui colac de piatră a unei vechi fântâni, în partea veche a satului, cunoscută sub numele local de Larga, unde sunt amplasate 7 fântâni vechi”, scrie istoricul Rusev în cartea „Moldova în perioada întunecată”.

Canalizarea și apeductul, problemele nr. 1

Dacă unele părți ale satului au acces la fântâni cu apă potabilă bună, așa-numitul „sat nou” nu se poate lăuda cu aceleași posibilități. Potrivit șefei oficiului poștal Veronica Croitoru, chiar dacă o parte a satului beneficiază de apeduct, vara, unele fântâni nu mai au suficientă apă, ceea ce reprezintă o problemă pentru mileșteni.

Potrivit lui Victor Moșanu, care locuiește de 10 ani în comună, satul este gazificat, însă canalizarea lipsește. „Au început a o face, dar cu părere de rău așa și nu au terminat-o, pentru că s-au astupat țevile. Ei le-au pus pe drumul acesta în pantă, iar eu știam că aici este un râu. Le-am zis: „Măi, oameni buni, faceți ceva, pentru că dacă va da o ploaie mai puternică, se vor astupa toate fântânile astea”. Totul s-a făcut cu nepăsare de sine. Eu tare trăgeam nădejde să am și eu canalizare. Și am vorbit cu primarul și el a zis că va face neapărat, dar iată că trece timpul și nimic nu s-a-ntâmplat. Deja mă gândesc eu să adun niște bani și să-mi fac o fântână”, recunoaște bărbatul.

RaMa-5609.jpg
Șefa oficiului poștal Veronica Croitoru și Larisei Popov, asistent social (de la dreapta la stânga)

Satul are și o secție de salubrizare. Gunoiul este colectat marți, o dată la două săptămâni, iar pentru evacuarea acestuia sătenii achită 35 de lei de gospodărie. Anterior, taxa era de 8 lei de persoană. Potrivit Ludmilei care ocupă funcția de perceptor fiscal, prețul a crescut pentru că nu se puteau acoperi cheltuielile pe întreținerea mașinii și salarizarea angajaților. „Deșeurile sunt evacuate la o gunoiște din Ialoveni, iar cheltuielile-s mari, contribuabilii nu-s abonați încă toți”, explică femeia. Primăria comunei a primit chiar și o diplomă de mențiune „pentru realizarea managementului adecvat al deșeurilor, în cadrul programului bunelor practici ale autorităților locale în perioada 2011-2012”.

Mileștii Mici – Ialoveni – Chișinău

Datorită apropierii de orașele Ialoveni și Chișinău, comuna Mileștii Mici nu este părăsită de locuitorii săi în favoarea străinătății. Potrivit Larisei Popov, asistent social, în localitate sunt înregistrate circa 1200 de gospodării locuite. „Case în paragină, care să se dărâme ca-n alte sate nu avem. Maximum 10 case vechi, bătrânești sunt în toată localitatea, dar și acolo este un proprietar care planifică s-o demoleze și să construiască alta-n loc. Foarte puține sunt părăsite, căci, de obicei, oamenii care pleacă își dau în chirie casele. Sunt oameni care se mută de la Chișinău sau Ialoveni aici, satul fiind foarte aproape de orașe. Cu 20 de lei faci drumul dus-întors cu microbuzul. Noi avem o prioritate că suntem aproape de Chișinău, respectiv, cei care nu au un loc de muncă stabil, își asigură un oarecare venit lucrând la piață, de exemplu”, explică femeia. „Se vede cum trăiesc oamenii – nu rău, în fiecare ogradă chiar și câte trei mașini. În tot satul am văzut doar trei căruțe, în rest, numai mașini și microbuze. Oamenii trăiesc tare bine”, ne spune Victor Moșanu.

RaMa-5639.jpg
Panoul informativ, din stația de așteptare a transportului public, informează programul de funcționare a celor circa 40 de rute spre Chișinău

Mileștenii care nu pleacă la muncă în afara satului, desigur, s-au concentrat mai mult pe creșterea viței-de-vie. „Gospodării țărănești sunt mai multe. Însă doar Victor Petraru crește legume precum roșii, castraveți, ardei, cartofi. În rest, sătenii s-au axat pe vii și livezi de pruni, persici și mai puțin meri și cireși”, afirmă șefa oficiului poștal Veronica Croitoru.

De la Aliona Bardă, director adjunct pentru educaţie și profesoară de istorie, educaţie civică, aflăm că „tinerii fac naveta la facultate, în Chișinău, iar microbuzul de dimineață este plin de studenți”. Valentina, locuitoarea mahalalei „Larga” a recunoscut că și ea a lucrat timp de 30 de ani la Chișinău, ca vânzătoare. Copiii ei, la fel, muncesc în Capitală. „Care și cum lucrează, la cariera albă de piatră, care la deal, mulți la Chișinău pleacă. Poate acolo unde-i mai greu de ajuns la Chișinău, pleacă din țară, dar noi încă ne mai descurcăm. Băiatul meu lucrează la o bază de construcție, nora – la Primărie, în fondul social, iar fiica lucrează la o bază de medicamente, după ce a terminat facultatea. Toți în Chișinău. Doar soțul meu lucrează la cariera de piatră, de lângă sat”, spune Valentina.

Mai mult, în urma discuției cu asistentul social al satului, ne dăm seama că vârsta locuitorilor este una medie. Conform penultimei numărători, din 2004, Mileștii Mici este locuit de circa 3600 de oameni. Dintre aceștia, doar 710 sunt pensionari, și doar 200 au nevoie de îngrijiri speciale. „Dacă sunt invalizi de gradul I, fie distanța dintre casa lor și Poștă este prea mare, fie au trecut de 75 de ani și le este greu, noi îi ajutăm și le ducem pensia acasă”, explică Larisa Popov, asistent social. De altfel, 10 bătrâni singuratici sunt patronați de lucrătorul social. Acesta vine de două-trei ori pe săptămână la fiecare, face cumpărăturile pentru ei, le aduce presa și medicamentele, le face curat în casă și curte dacă este necesar. „Lucrătorul social nu face lucruri tocmai grele, pentru că nici nu poate. Atunci când este nevoie, invităm pe cineva din rudele bătrânilor sau chiar lucrători cu ziua”, afirmă Larisa Popov. Lucrătorul social este o doamnă de vreo 30 de ani și a fost angajată recent, după ce predecesoarea ei s-a pensionat.

Liceul pierde copii

Mileștii Mici este și satul de baştină a personalităţii culturii basarabene interbelice Mihail Bârcă (1888-1973), un mare compozitor, dirijor, profesor de muzică, prozator, publicist, autor al romanului „Morozenii” şi a nuvelei „Cerşetorul”. Astăzi, liceul satului îi poartă numele.

Potrivit directorului liceului, Aliona Pulbere, care este și profesoară de limba şi literatura română, în liceu învață 367 de elevi, anul trecut numărul ridicându-se la 401. Mai mult, aceasta prognozează o mică scădere a acestui număr pentru următorul an. „Nu am putut deschide o clasă de liceu, iar numărul elevilor este în descreștere. În linii generale, în acest an, în clasa întâi au venit mai mulți copii decât în anii precedenți”, afirmă directoarea.

Agnesa Popov, director adjunct pentru clasele primare, învățătoare, ne spune că-n liceu activează opt clase primare, în septembrie 2016, va fi cu o clasă mai puțin. „Până nu demult, am avut câte două clase pe an. Acum, cu părere de rău, din cauză că mulți părinți pleacă, sunt nevoiți să ia copiii cu ei. Și, respectiv, numărul claselor se micșorează. Dacă nu avem 35-36 de elevi, nu putem face două clase. Totodată, mai veneau din satul Piatra Albă, dar nu știu de ce, în ultima vreme, nu prea vin copii. Probabil, mai mulți deja pleacă la Ialoveni”, spune Agnesa Popov.

Directorul școlii, băștinașă a satului, spune că acesta se dezvoltă încontinuu, în special la nivel de infrastructură. Totuși, ea recunoaște că tinerii nu au cu ce se ocupa în timpul liber. „Singurul parc se află în fața liceului, unde ei stau, iar seara pleacă acasă și stau în fața calculatoarelor”, spune femeia.

Casa de cultură, o clădire impunătoare, necesită mari investiții. Din cauza sezonului rece de lungă durată și a cheltuielilor necesare pentru a o încălzi, aceasta este deschisă doar când se încălzește, doar biblioteca fiind mereu deschisă. „În general, Casa de cultură nu activează, pentru că e nevoie de reparație. Plus la asta, trebuie să ne gândim ce vrem noi să facem din Casa de cultură. Înainte, vizionam și filme artistice în sala de spectacole. Veneau și interpreți la noi, au fost chiar și Doina și Ion Aldea Teodorovici”, afirmă Aliona Pulbere.

Deși, ca toate satele din Republica Moldova, Mileștii Mici se confruntă cu diverse probleme, istoria bogată a localității, apropierea de oraș, dar și oamenii muncitori, nu-l lasă să cadă pradă uitării. Așadar, vă îndemnăm, când vizitați crama „Mileștii Mici”, treceți și prin sat.

Acest articol a fost publicat în ziarul TIMPUL în ediția de vineri, 15 aprilie 2016. Dacă aveți sugestii de subiecte sau întrebări legate de tema abordată, puteți contacta autorul pe Facebook (Ana Gherciu) sau pe Twitter (@gherciuana).

Facebook Comments
read more:

Be the first to leave a comment!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *