Viața în Moldova

Experiment la limita „minimului de existență”. Cum am supraviețuit cu 1800 lei în 18 zile

Statul Republica Moldova vrea să-și transforme locuitorii în consumatori de hrișcă și cartofi, care nu părăsesc casa decât pentru a merge la lucru. Aceasta este concluzia la care am ajuns testând pe propria piele cum e să trăiești din ceea ce se numește „minim de existență” al unei femei care locuiește într-un oraș mare.

Vorbesc despre cifrele oferite de Biroul Național de Statistică (BNS), conform cărora o femeie aptă de muncă, locuitoare a orașului Chișinău, ar trebui să supraviețuiască cu 1803,1 lei pe lună, iar un bărbat ar avea nevoie de mai mulți bani – 2125,5 lei. În sate, femeile și bărbații ar avea nevoie cu câte 200 de lei mai puțin. Iar dacă amintim că salariul mediu, în 2015, este de 4260 de lei, reiese că fiecare moldovean duce nimic mai mult decât o viață îndestulată.

Cheltuielile medii calculate de aceeași instituție se învârt tot în jurul a două mii de lei, iar marea parte dintre acestea s-ar duce pe cumpărarea produselor alimentare (42%), pe întreținerea locuinței (17,9%) și pe îmbrăcăminte și încălțăminte (11%).

RaMa-6816.jpg

Probabil că la țară, unde ai posibilitatea să crești legume și fructe în grădină, această sumă pare cât de cât rezonabilă. Alta-i întrebarea de unde un sătean să ia acei 1600 de lei, dacă singurele locuri de muncă sunt Primăria, Poșta, sectorul de poliție, vreo trei magazine, școala și grădinița.

Dar să revenim în Chișinău, unde locuiesc eu, o femeie aptă de muncă, și unde am încercat să supraviețuiesc începând cu prima zi a lunii curente până la ora la care scriu acest text (18 noiembrie). Pentru a face acest experiment, m-am inspirat dintr-un reportaj realizat de colegii de breaslă lituanieni de la Delfi.

Aflându-se în plină campanie electorală, în cadrul căreia politicienii încercau să ademenească alegători de partea lor promițând creșterea salariilor și pensiilor, jurnaliștii au rugat două cupluri cu venituri peste medii să trăiască pe bugetul minim, la ei, echivalent cu 70 de euro. „Când știi că este doar un experiment, nu simți un disconfort psihologic, este ca un joc. Am vrut să aflu cum trăiește un om care nu câștigă la fel ca mine”, a spus Keastus, unul dintre participanți, după încheierea experimentului.

Începutul părea luminos…

Cu aceste gânduri am început și eu luna noiembrie. Ba mai mult, știam că doar partea pe care o achit eu pentru apartamentul pe care-l închiriez cu iubitul meu mă lasă doar cu 200 de lei din „minimul de existență”. Așadar, făcând abstracție de faptul că statul crede că eu, la vârsta de doar 24 de ani, am avut deja bani suficienți încât să-mi cumpăr un apartament, am pornit acest experiment socio-economic. Aveam de cheltuit „tocmai” 1800 de lei.

Luna am început-o cu o răceală. Am fost nevoită să merg la spital și să urmez un tratament de 300 de lei, care nu a eliminat toate manifestările răcelii, și a trebuit să mai fac o vizită la doctor, apoi la farmacie, unde am lăsat încă 135 de lei.

După ce mi-am redus bugetul cu 435 de lei, mă linișteam cu gândul că, timp de o săptămână, „recuperez” prin faptul că nu voi cheltui bani pe transport spre și de la lucru, pe mâncare în pauza de masă și nici pe ieșirile în oraș. Aveam o ladă de cartofi adusă de unchiul meu, morcovi, ceapă, orez – în depozit, hrișcă, năut – provizii pe care obișnuiesc să le fac imediat cum primesc salariul -, și patru găinușe mici la congelator, trimise de bunica. Începutul părea luminos.

Țara lui Murphy

După o săptămână de gătit zilnic și mâncat cartofi preparați în toate felurile posibile (proces care a continuat, de altfel, pe tot parcursul experimentului), am constatat cu un zâmbet amar că legile lui Murphy nu încetează niciodată să funcționeze. Cam în aceeași perioadă, în casă s-au terminat detergentul și balsamul pentru rufe, șamponul și deodorantul. Acestea m-au costat 350 de lei.

Între timp, am revenit la lucru, au început cheltuielile pe transport și serile petrecute la bucătărie pentru a-mi asigura prânzul la lucru. În mod normal, în afara experimentului, la pauza de masă, mergeam cu colegii de muncă la vreo cafenea, unde plăteam zilnic câte 40-50 de lei. Ei bine, pe parcursul acestor 18 zile, am refuzat aproape orice ieșire în oraș.

Desigur, în scurt timp, și cutia poștală a fost umplută cu facturi. Trebuia să plătesc 100 de lei abonamentul la serviciile de Internet, 180 de lei pentru electricitate, apa – 100 de lei, întreținerea blocului 23 de lei. Iar așa cum prima parte a lunii noiembrie a fost rece, am pornit și încălzirea autonomă, respectiv, factura la gaz mă anunța că am de plătit 500 de lei. În total – 900.  Achitându-le, din „minimul de existență” nu mai rămânea nimic. Ba mai mult, intram în datorii de 600 de lei.

Evident, pe parcursul acestor 18 zile, am mai făcut cumpărături. Făcând haz de necaz, după atâtea feluri de mâncare din cartofi sau hrișcă, ceapă și morcov, m-am gândit că tabloul n-ar fi complet fără o porție de pâine cu unt și șprote. Am mai adăugat în coș 4 crenvurști, două chifle, cașcaval topit, o pungă mică de colțunași cu cartofi. „Asta-i tot? 150 de lei”, mi-a zis casierița și m-am gândit „Hai, că nu-i așa rău”. Asta până la următoarea vizită la magazin, când știam că trebuie să cumpăr ceva care poate fi gătit și să mai fie și sănătos – legume, lactate, ouă, orez și paste. „250 de lei, vă rog”, am auzit. Depășeam „minimul de existență” cu desăvârșire, însă cartoful nu mai putea fi un aliment în bucatele gătite de mine.

WP_20151118_004.jpg

Cursuri de supraviețuire, acum doar la 1803,1 lei/ lună

În timpul experimentului, cu excepția săptămânii petrecute în casă din cauza răcelii, am ratat cel puțin cinci spectacole, două concerte și numeroase întâlniri cu prietenii. Nici bani de transport dus-întors spre satul bunicii nu-mi ajungeau, conform aceluiași buget. Timp de 18 zile, încercând să nu depășesc „minimul”, m-am transformat într-o legumă a societății. Nu mai aveam bani să fac ce-mi place. Până și pasiunea mea pentru cafea a trebuit să fie anihilată, nu-mi mai puteam permite să beau câte o cafea pe zi, în cafenea. Nu de alta, dar cu 42 de lei pe care mi-a „dat voie” BNS să-i cheltui în localuri mi-aș fi permis să consum doar o cafea și jumătate.

Mă bucur enorm de mult că nu aveam nevoie stringentă de a-mi suplini rezerva de haine și încălțăminte de iarnă, pe care cu siguranță nu mi le-aș fi putut achiziționa cu doar 230 de lei. Mă bucur că am rude care locuiesc la sat, datorită cărora, dacă aș fi nevoită să trăiesc pe „minimul de existență”, nu aș muri de foame. Mă bucur că am un salariu care-mi permite să-mi achit chiria și, uneori, chiar să agonisesc niște bani pentru a călători. Bunăoară, pentru odihnă sau, vorba BNS, agrement, statisticile ne lasă „tocmai” 21,9 lei, cât să ajung aproape de Orhei. Și să nu mă mai întorc.

P.S. Sunt conștientă că majoritatea concetățenilor mei trăiesc în condiții cu mult mai proaste decât am trăit eu timp de aceste 18 zile, că lipsa banilor pentru a merge la teatru sau a bea o cafea nu este nici pe-aproape o problemă pentru ei, că tot de ce au ei nevoie este un loc de muncă și un salariu decent. Cel mai revoltător este că am ajuns în halul în care tot ce își dorește populația țării este să-i fie satisfăcută acea primă nevoie din Piramida lui Maslow – apa, hrana, adăpostul.

Acest articol a fost publicat în ziarul TIMPUL în ediția de vineri, 20 noiembrie 2015. Dacă aveți sugestii de subiecte sau întrebări la material, puteți contacta autorul pe facebook (Ana Gherciu) sau pe twitter (@GherciuAna).

Facebook Comments
read more:

16 Replies

  1. Mda, inflatie…
    Eu 2 ani am trait cu bursa de 500-600 lei, tot din bursa achitam si caminul(vreo 1500 anual), bine ca erau abonamente cu 40 lei, si a fost surplus de cartofi(cu 2-3 lei kg gaseam foarte buni). Nici un fel de spectacole, concerte, cafea de zeci de lei… posibil odata pe luna un kebab sa fi cumparat.

  2. Imi pare rau ca facind socoteli la niste eventuale cheltuieli dupa ce primesti salariul esti nevoit sa te refuzi de unele obiceiuri care ”nu sunt atit de necesare” si ”nu ard” la moment si să te linistesti cu gindul ca altii traiesc mai rau asa ca ar fi pacat sa te jelui. Da, altii o duc mai rau, dar asta nu inseamna ca fiind tinar ar trebui sa traiesti (mai bine zis sa existi) la prima treapta a piramidei renumitului Maslow. Devii obosit si indignat ca lucrind 10-12 ore pe zi esti nevoit sa gasesti motive stupide de ce nu poti sa iesi in week-end cu prietenii sau de ce nu vreai sa maninci ceva mai gustos, sau sa gasesti multe alte motive de ce nu mai ai nevoie la moment caci ai totul iar restul sunt capricii. Ce sa mai spui despre mamele care primesc doar niste indemnizatii mizere si pensionarii care fata de multi dintre noi au muncit constient toata viata?

  3. „la pauza de masă, mergeam cu colegii de muncă la vreo cafenea, unde plăteam zilnic câte 40-50 de lei. ”

    LOL, eu in viata mea nu ieseam zilnic la vreo pauza de masa să mănânc în oraș de banii astia. Maxim o gogoașă sau felie de pizza…
    E cam alintat autorul nostru, adică autoarea.

    • Eu n-am mincat aproape niciodata la prinz cum scrie domnisoara, si socot ne putem lipsi foarte bine si fara asta, si fara multe spectatole si teatre, sunt si locuri in care te poti distra fara a cheltui bani, cei tineri si ingeniosi le pot gasi. Lucrurile nu neaparat sa coste bani ca sa te bucuri de ele. Asta spun eu, mama singura a unui copil mai special. Stiti, cind ai un asa copil, nu-ti mai trebuie sa maninci de 40 lei in oras. Succes, si fiti mai aproape de realitate, e mult mai dura si dureroasa decit faptul ca nu v-ati permis 18 zile sa mincati si sa va distrati cum obisnuiati s-o faceti mai inainte.

      • Stimată doamnă Irina, cu siguranță că ne putem lipsi de multe lucruri în această viață. Dar asta nu înseamnă că e bine să o facem. Concertele muzicale, spectacolele de teatru, cărțile, călătoriile sunt foarte importante. Nu, fără ele cu siguranță nu vom muri. Însă de faptul că nu ne permitem să avem parte de ele suntem de vină noi, dar în primul rând conducerea acestui stat.

  4. Dar facturile cu mii de lei nu le-au luat in calcul. Lasa ei sa incerce cu cheltuieli planificate pentru intretinerea lokuintei de 400 de lei sa incerce sa achite facturile mai ales la caldura de mii de lei. Isi bat jok de oameni si macar nu le este rusine sa faca asa informatie publik.

  5. Din pacate constat ca in Rep. Moldova se traieste mult mai rau decat in sora mai mare Romania. Va spun sincer ca din afara totul se vede mai clar si mai bine. Singura voastra solutie este Uniunea Europeana. Cu defectele ei cu tot. Vorbesc ca o persoana care a trait pe propria piele acest experiment. In Romania se traieste mult mai bn ca acum 10 ani. Si nimeni nu poate opri aceasta tara din avantul ei. Sa auzim numai de bine

  6. cu asa preturi Europene si salarii moldovenesti noi nici nu putem supravietui. DNA ex.ministru Buliga. ar putea sa inteleaga o tanara mamica care primeste 800 de lei lunar , Fata de fecioru-sau care primeste 350 000,niciodata. … ce sa va spun e jale la noi in Moldova .o sa ramana Tara fata locuitori, si batrinii singuri

  7. Foarte interesant, dar babutele care abea-si tirie batrinetele, cu vreo 800-1000 lei / luna? Ele iarna isi fac focul odata in citeva zile! Vreau sa zic ca minimul de existenta din articol e mult prea ridicat. :(

  8. La universitate felia de pâine este la prețul de 50 bani , o mușcătură și pâinea nu-i, 6lei ca să am pâine la o supă care costa 13 lei, mai vorbim de felul doi ? Aaa da , și compotul 5lei

    • Întradevăr lucrurile prezentate aici sunt (usurele) în comparație cu realitatea mult mai crudă. Bunăoară noi ca și tineri, apți de muncă, dornici ca să investim în țara noastră, cu facultăți și masterate, patrioți ai acestei țări, împreună cu soția trăim (adica subexistăm) într-un orășel din Republica Moldova, unde muncim cinstit fiecare la serviciul său, în sfera bugetară de stat de la 8 la 17.00 . Împreună, strîngem un buget lunar de 3500 de lei pe lună, dintre care suntem nevoiți să achităm chiria unde locuim în sumă de 100 euro, iar acum pentru serviciile comunale achităm 1300 lei, deci ne rămîn pentru restul cheltuielilor cam în jur de 200 lei. Din cînd în cînd mai cîștig din alte munci, fie de la părinți, încă cîte 100-300 lei. Tot părinții de la sat ne mai ajută cu unele produse alimentare. Deci avem de cheltuiala lunar pentru noi doi 300-500 lei. Ei spuneti-mi, asta-i viață, mii rușine să privesc ca bărbat în ochii soției mele, cînd cu situația financiară pe care o avem, nu pot să-i ofer ceva mai mult și î-mi bat capul permanent cum să fac față la ceea ce ar trebui să îi ofer mai mult. Am fost întodeauna adeptul rămînerii tinerilor în țară, ca să acționeze pentru a schimba lucrurile în mai bine, dar acum aceste argumente în fața lor tot mai mult slăbesc. Totuși, continui să rămîn pe poziția că noi, cu ajutorul Domnului, mai putem aduce schimbarea în bine în țara noastră, amenajînd fiecare casa noastră și în jurul casei noastre, necătînd lafaptul că pot părea un naiv în ochii altora. Rămîn pe poziția aceasta cel puțin și din cauză că nu avem încă copii, dar cînd vor apărea copiii și situația va fi tot așa, mă tem că voi fi nevoit să-mi revizuiesc politica familială și să fiu nevoit să plec peste hotare, că la așa salarii chiar nu ai cu ce întreține acel copil. Astfel au procedat unii de la noi și sunt multi care sunt gata să procedeze la fel. ,,Slujbașii” poporului sunt rupți de realitatea vieții poporului și riscă să înscrie multe pagini tragice a poporului nostru pe filele istoriei. Dar nădejde încă este, încă este și este vremea, este necesar să ne cerem drepturile, mult mai insistent pentru a ne împlini deocamdată decent măcar aceste nevoi din Piramida lui Maslow, ca să nu-mi bat capul zilnic de unde să le iau, iar apoi vom trece la cultura din toate domeniile………

  9. Probabil că la țară, unde ai posibilitatea să crești legume și fructe în grădină, această sumă pare cât de cât rezonabilă. Alta-i întrebarea de unde un sătean să ia acei 1600 de lei, dacă singurele locuri de muncă sunt Primăria, Poșta, sectorul de poliție, vreo trei magazine, școala și grădinița.

    Dacă cad din pod și ți le dau de pomană.

  10. Sunt o persoana tînără anul precedent am finistat cei 8 ani de studii universitare și postuniversitare , am incercat să mă angajez în baza profesie , în fine am reușit, rezultatul salariul 1500 lei, întrebarea cum traiește un om cu așa salariul ? la limita de jos a existentei ,nu reusești sa achiți regulat serviciile comunale ,ce sa mai vorbim de teatru si cinema ,sau de achiziționarea unei perechi de pantofi de iarna ? situatia în tara noastră lasă de dorit ,dorim o schimbare , și mai avem încă acea speranță că totuși reușim sa schimbăm ceva !!!!!

  11. Dupa 15 ani vechime in invatamant in romania ridic 1250 RON, din care naveta la servici ajunge 240-260 lunar. Mai raman 1000, am si un copil si o sotie care castiga cam la fel, dar in final scazand intretinerea, telefoanele, mancarea, hainele, ramanem cu zero lei in buzunar. Daca nu as da cu sapa prin gradina sa cultiv cartofi, ceapa, morcov, fasole, rosii, castraveti sa mai cresc o gaina, un curcan va zic sincer ca as cam face foamea. Nici la noi situatia nu e prea roz, stam la bloc la oras si m-am saturat. Vreau la casa la pamant sa nu mai aud de nici un politician de nici un politist etc etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *