Reportaj

În satul Fundul Galbenei ninge peste destinele oamenilor

Gerul și ninsorile din ultimele zile a indispus o parte din locuitorii orașelor care au fost nevoiți să-și încordeze nervii în traficul rutier pentru a ajunge la serviciu. Cum a fost primită iarna în satele R. Moldova, acolo unde viața fierbe altfel, iar albul zăpezii acoperă drumurile, nu și nevoile oamenilor, am aflat de la băștinașii satului Fundul Galbenei, localitate administrată de raionul Hâncești.

Enlarge

1-44
Fundul Galbenei este o localitate din raionul Hâncești, situată la 30 de kilometri de Chișinău

Ne-am aventurat să vizităm satul Fundul Galbenei cu o strângere de inimă, pentru că deși în acea zi era un soare cu dinți care se împrietenise de minune cu un ger aprig, nu știam ce surprize ne pregătea vremea. Însă, am prins curaj și cu riscul de a rămâne blocați prin nămeți am pornit la drum. La 30 de kilometri de orașul Chișinău, un indicator ne-a îndemnat să cotim la dreapta de pe traseul principal, iar un drum de țară proaspăt curățat ne-a dat de știre că am ajuns la destinație.

Enlarge

10.-Mătușa-Valentina-în-pragul-casei
Fundul Galbenei este un sat mare, care aparent nu se deosebește cu nimic de multe alte așezări rurale din R. Moldova.

„La țară nu e ca la oraș, aici nu stai cât e ziua de mare”

Fundul Galbenei este un sat mare, care aparent nu se deosebește cu nimic de multe alte așezări rurale din R. Moldova. Am văzut aici același contrast dintre lux și sărăcie, nou și vechi, dat unor case mari, proaspăt renovate și locuințele modeste pe a căror fațadă, timpul și-a lăsat amprenta. Fumul din hogeaguri și copiii de pe străzi ne-au convins că această așezare strămoșească are un viitor.

Localitatea este totuși una deosebită, datorită locuitorilor harnici și ospitalieri care ne-au primit fără ezitare în curțile lor și ne-au arătat că iarna la țară este frumoasă, indiferent de munca zilnică pe care o depun pentru a avea o viață decentă.

Enlarge

1-19
Conform recensământului din anul 2004 în satul Fundul Galbenei locuiesc 2 507 oameni

Astfel, într-una din gospodăriile din satul Fundul Galbenei, l-am cunoscut pe nea Gheorghe, care avea o curte îngrijită și primitoare. Deși a suferit în primăvara anului o intervenție chirurgicală, bărbatul nu a încetat să se ocupe de treburile gospodărești și spune că la țară acestea nu suportă amânare nici iarna. „Știți, un gospodar bun își pregătește sanie de cu vară, așa și eu am avut grijă să tai lemnele și să le depozitez când era cald. Acum pe gerul acesta, doar le iau și… fuguța în casă. Chiar dacă în primăvara anului trecut i-am donat fiului meu un rinichi, iar acum nu mai pot depune același efort fizic ca înainte, nu stau cât e ziua de mare. La țară nu e ca la oraș, aici avem păsări și câțiva iepurași care trebuie îngrijiți, când ninge, trebuie de curățat zăpada, ș-apoi trebuie de făcut focul în sobă ca atunci când vine soția înghețată de la serviciu să fie cald. Și uite așa trece iarna”, explică gospodarul de 66 de ani.

Enlarge

1.-Gheorghe
Gheorghe își pregătește vara, lemnele pentru iarnă

„De e ger, de-i ninsoare, cutreier satul în lung și-n lat”

După ce s-a pensionat, nea Gheorghe are grijă de gospodărie, iar soția acestuia este mereu pe drumuri. Elena este lucrător social și spune că nu are timp să se gândească la ger pentru că trebuie să fie mereu la datorie. „De e ger, de-i ninsoare, cutreier satul în lung și-n lat cât e ziulica de mare. Atunci nu mă mai gândesc la mine, dar la bătrâneii singuri care așteaptă să vin să le aduc o pâine, un braț de lemne, sau să le curăț zăpada. Pentru mulți dintre ei sunt singurul sprijin și ajutor”, spune femeia cu duioșie în voce.

Totuși liniștea soților este umbrită de faptul că cei doi copii sunt plecați peste hotare și se întorc doar la sărbători ca să le mai aline bătrânețea. „Cea mai mare tristețe a noastră este că ambii copii s-au stabilit în Germania și îi vedem doar la sărbători. Și așa, pe zi ce trece noi îmbătrânim, iar dorul e tot mai greu de dus. Însă, în același timp ne bucurăm că o duc bine și că au găsit în altă țară ceea ce în Moldova nu vor avea niciodată – siguranța zilei de mâine”, recunoaște mama cu lacrimi în ochi

„Nu înțeleg chișinăuienii care se plâng că nu vine Chirtoacă să le curețe zăpada”

În călătoria noastră pe ulițele localității Fundul Galbenei, gerul și-a spus cuvântul așa că una dintre sătence, văzându-ne înghețați de-a binelea ne-a invitat să ne dezmorțim puțin la gura sobei. În căsuța modestă și amenajată cu gust era cald și bine, pe focul din vatră fierbea zeama, iar gazda cosea o căciulă, în timp ce o fetiță zglobie stătea lângă sobă și viziona desene animate. Elena ne-a spus că de când este pensionară, principala ei grijă este să crească nepoții de la fiica care este plecată peste hotare. „Am un nepoțel în clasa a șasea și o nepoțică în grupa pregătitoare, mă ocup de ei, îi pregătesc pentru școală și facem împreună temele. Apoi iarna sunt o mulțime de treburi gospodărești, fac focul în sobă, gătesc, spăl, calc și tai lemne”, spune interlocutoarea mea.

Elena, este economistă de profesie și spune că toată viața a muncit atât fizic, cât și intelectual. Femeia a crescut patru copii care acum s-au împrăștiat prin lume și nu s-a plâns nimănui, de aceea nu-i înțelege pe unii orășeni iresponsabili. „Nu m-am ferit niciodată de muncă, iată acum termin zeama și de cusut căciula aceasta și mă duc să curăț zăpada de pe lângă casă. Mă uit la televizor și nu-i înțeleg pe cei de la Chișinău, care se plâng că nu vine Chirtoacă să le curețe zăpada din curtea blocului. Dar oare primarul trebuie să vină să curețe, ei ce n-au mâini?”, întreabă indignată gospodina de 66 de ani.

Enlarge

9.-Elena-pensionară
Elena alături de nepoțica sa Patricia

„Agricultura nu-ți aduce profit, dar dacă ești harnic nici de foame nu mori”

Însă, nu toți tinerii din satul Fundul Galbenei aleg să plece peste hotare, există și oameni entuziasmați și muncitori care își dezvoltă propriile afaceri. Un astfel de exemplu este familia Tonu, pentru care iarna reprezintă o adevărată provocare. Deși au o casă modestă, curtea soților Viorica și Victor nu poate rămâne neobservată, datorită celor trei sere pe care le-au construit acum cinci ani. Ideea acestei afaceri a venit după ce soția a muncit o lună în Ucraina în acest domeniu, iar întoarsă acasă i-a propus soțului să construiască sere. „Mi-a plăcut dintotdeauna să lucrez pământul, poate că el nu aduce venit, dar cel puțin nu mori de foame, muncind la stat cu un salariu mizer. Am lucrat o perioadă în serile din Ucraina, m-am întors acasă, în scurt timp am luat credite de la bancă și am cumpărat materialele necesare, iar soțul cu mâna lui a ridicat tot ce vedeți aici. Iernile trecute am crescut ceapă verde, iar anul acesta am renunțat pentru că nu e rentabil, în februarie vom începe să cultivăm castraveți”, povestește Viorica.

Enlarge

5.-Familia-Tonu
Familia Tonu și-a construit trei sere în propria grădină

Victor, antreprenorul de 35 de ani, este inginer însă nu a profesat nici măcar o zi, marea lui pasiune fiind lemnăritul. Părinții i-au lăsat drept moștenire un atelier, în care se retrage iarna când nu este rentabil să lucrezi în sere. „Agricultura nu mi-a adus încă niciun venit, deoarece a trebuit să reîntoarcă creditele. Însă, mare mea pasiune este lemnăritul așa că dacă am comenzi, mă retrag în atelier, dacă nu, iarna plec la muncă peste hotare, dar tot acasă mă trage. Anul acesta mă gândesc să mă ocup și de apicultură. Agricultura nu-ți aduce profit, dar dacă ești harnic nici de foame nu mori”, conchide interlocutorul meu.

Enlarge

6.-Victor-Tonu
Victor Tonu a construit de curând o nouă seră de tip deschis

Au șapte copii și zece căprițe – singura lor avere

Am plecat din curtea familiei Tonu, convinși că atâta timp cât există astfel de oameni harnici în satele din R. Moldova încă nu e totul pierdut. Însă, o altă latură a realității de care urma să ne lovim la doar câteva case distanță ne-a lăsat fără cuvinte. O poartă imensă din fier ruginit încerca parcă să ascundă de ochii lumii o casa bătrânească, care nu mai fusese renovată de ani buni. Nici măcar albul zăpezii nu reușea să spele puțin sărăcia din jur, printre gard zărim trei pici care se zbenguiau râzând prin curte. Acolo în acea căsuță am cunoscut-o pe Viorica, o femeie de 31 de ani care a adus pe lume șapte copii. Mezinul familiei are un an și jumătate, iar fata cea mare este în clasa șasea. În cele două cămăruțe sărăcăcioase, în care am fost invitați, era cald, iar copiii ne priveau mirați. Viorica a recunoscut că, indiferent de anotimpul de afară, o duc foarte greu. „M-am căsătorit la 18 ani, de atunci am șapte copii unul după altul. Așa că principalele activități de-i iarnă, de-i vară sunt să-i spăl, să-i hrănesc, să-i pregătesc de grădiniță și de școală. Acum, că-i iarnă trebuie de făcut focul, de tăiat lemne, mai avem și zece căprițe de care îngrijim. Îmi este foarte greu, eu nu lucrez, soțul tot, trăim din cei 3500 de lei pe care-i primim ajutor social. Dar n-avem ce face mergem înainte  cu speranță în Dumnezeu”, recunoaște femeia emoționată.

Între timp, soțul acesteia vizibil deranjat de prezența noastră, ne-a spus să părăsim locuința că oricum nu are nici un folos din vizita noastră și ne-a interzis să-i fotografiem soția care și-ar fi dorit măcar o poză alături de picii ce se zbenguiau prin casă.

„Umblu cocoșată și mi-e rușine că am ajuns în halul acesta”

Mai mult forțați decât de bună voie am părăsit locuința sărăcăcioasă din care însă răsunau râsete de copii și ne-am continuat drumul pe străzile înguste și alunecoase din sat. La geamul unei case vechi, dar îngrijite, am zărit o bătrână îngândurată, care de cum ne-a observat ne-a primit în casă. Mătușa Galina are 86 de ani. Are privirea blândă,vocea caldă și spatele împovărat de prea multe greutăți și când am întrebat-o cum se descurcă iarna, bătrâna jenată a recunoscut că-i este foarte greu. „Am noroc de lucrătorul social care vine de două ori pe săptămână, îmi face niște cumpărături, și-mi aduce câte o căldare de apă, iar restul fac singură. Iarna fac focul, gătesc de mâncare, fac curat, am vreo câteva găini de care îngrijesc. Mă descurc mai greu pentru că văd din ce în ce mai rău și mă doare și spatele. Umblu de la o vreme cocoșată și mi-e rușine că am ajuns în halul acesta, dar ce să fac trebuie să trăiesc cât o vrea Dumnezeu”, spune mătușa Galina emoționată.

Enlarge

11-Mătușa-Valentina-gătește
Mătușa Galina are 86 de ani și se descurcă singură cu treburile casnice

Când am ieșit din casa ei modestă și curată, bătrâna ne-a condus până la ușă, ne-a binecuvântat, făcând semnul crucii în urma noastră, și ne-a rugat să o iertăm că nu a avut cu ce ne servi. Noi emoționați de căldura și mărinimia cu care am fost primiți, am înțeles că atâta timp cât mai există asemenea oameni, satele din R. Moldova vor rezista indiferent de intensitatea gerurilor meteorologice, politice, economice sau sociale care se vor abate asupra lor.

Conform recensământului din anul 2004 în satul Fundul Galbenei locuiesc 2 507 oameni, dintre care 2489 s-au declarat moldoveni/români.

Facebook Comments
read more:

2 Replies

  1. Numai Re-Unirea cu patria-mamă România Mare europeană
    ne este Salvarea și Re-Venirea la Normalitatea din 27 martie 1918.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *