Reportaj

Măturător pentru o zi, dar cu impresii pentru o viață

Am muncit într-o zi cot la cot cu măturătorii din Chișinău, m-am trezit odată cu ei, m-am îmbrăcat la fel ca și ei, am măturat împreună, am cărat frunze și am strâns gunoiul din tomberoane. În viziunea multor concetățeni măturătorii sunt niște alcoolici terminați, narcomani sau foști pușcăriași, iar elevii care nu reușesc la școală sunt speriați cu vorbe de genul: „Dacă n-o să înveți, o să ajungi măturător!”. Timp de doar câteva minute eu m-am vindecat de prejudecăți și am înțeles că nu e o rușine să stai zilnic cu mătura în mână. Cei care fac această muncă tot sunt oameni care au vise și așteptări, dar cel mai important e că au familii care trebuie hrănite și întreținute.

Era luni, mă trezisem la ora 5 dimineața și chiar dacă afară era un timp ploios, iar prin crăpăturile de la geam intra un aer rece, oricum am apucat-o spre Catedrala din centrul Capitalei. Acolo trebuia să mătur în parc alături de câțiva măturători. Imediat cum am ajuns la fața locului, o angajată de la „Spații Verzi” m-a dat în primire „brigadirului” (maistrului) unui grup format din șapte măturători. Indicațiile Lidiei Babără au fost simple: „Băiatul ăsta vrea să facă tot ce fac angajații noștri, îmbrăcați-l, dați-i o mătură și puneți-l la treabă!”.

Enlarge

IMG_6102
Așa arată „vestiarul” măturătorilor în interior

Foto: Dorin Galben

Maistru, și el măturător, m-a invitat într-un vagon, amplasat în spatele Catedralei, mi-a scos o pereche de pantaloni și o geacă pe spatele căreia scria „Î. M. Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi”. Fără să zăbovesc, am îmbrăcat geaca peste scurta mea, repede am tras și pantalonii deasupra blugilor, iar ca să nu-mi cadă, în loc de curea am folosit o funie. Când eram gata să ieșim, însoțitorul meu și-a amintit că nu mi-a dat mănuși. „Noi cu mănuși ne facem bătături, dar fără dânsele am avea niște mâini ca piatra, așa că na, îmbracă-le și tu”. Afară, rezemată de vagon, „mă aștepta” mătura. Aceasta avea o coadă din fier care putea fi scurtată sau lungită, iar la bază avea prinse niște buruieni. Chiar dacă era dis-de-dimineață, restul măturătorilor erau deja pe sectoarele lor, așa că în grabă m-am alăturat și eu.

Enlarge

IMG_6078
Reporterul Dorin Galben

„La început îmi era rușine să nu mă vadă vecinii sau rudele”     

Până am ajuns în teren, mă gândeam cum să reacționez dacă mă vede cineva cunoscut. După doar câțiva pași mi-am dat seama că acest risc este foarte mic, pentru că oamenii văd doar mătura și nu-i mai interesează omul din spatele ei. Zona unde trebuia să încep munca se afla la colțul străzilor Pușkin și Columna, iar acolo transpira deja minute bune Tudor Vicol, un bărbat de statură mică, de 55 de ani. Am încercat în tot felul să ascund că sunt reporter, dar m-au dat de gol papucii de toamnă pe care-i încălțasem. „Nu ești tu de-al nostru, la noi toți vin încălțați ca iarna, se vede c-ai ieșit de la călduț de undeva”, mă întâmpină zâmbind nea Tudor, după care își scoate mănușa, își șterge mâna de pantaloni și mă salută! În stânga, în dreapta, înainte, înapoi – așa umbla cu mătura bărbatul, zicându-mi: „Uite la mine și apucă-te și tu de treabă, până la „obed” (n. red. prânz) trebuie să măturăm toate frunzele astea”.

DSC7187.jpg
Tudor Vicol, măturător

Vorbă după vorbă, frunză după frunză, am aflat că el este măturător de aproape patru ani. Nu s-a gândit niciodată că va ajunge să facă această muncă, dar nevoile l-au obligat. „La început îmi era așa de rușine să mătur! Mă temeam să nu mă vadă foștii colegi, vecinii sau rudele. Nu vroiam să râdă de mine. Cum ai da, dar nimeni nu visează să ajungă măturător. Acum m-am deprins, lucrez în liniște și nu mă interesează ce cred oamenii. Nu-mi este rușine, pentru că îmi câștig banii cinstit, nu fur de la nimeni și nu umblu cu cerutul”, mărturisește Tudor Vicol grămădind frunzele.

Totuși, liniștea sa deseori este perturbată de unii trecători nemulțumiți. Mulți îl înjură și îl batjocoresc pentru că uneori, din neatenție, îi atinge cu mătura sau îi roagă să nu arunce gunoiul pe jos. Dar el rabdă și se mulțumește cu cele câteva cuvinte de recunoaștere: „Vă mulțumim pentru ceea ce faceți!”, pe care i le spun unele persoane mai înțelegătoare. Chiar dacă le aude foarte rar, anume aceste „laude” îl determină pe nea Tudor să iasă la lucru de șase ori pe săptămână, câte șapte ore pe zi și pentru un salariu de puțin peste 2000 de lei pe lună.

„Înainte mai găseam bani, dar acum oamenii sunt săraci și nici n-au ce pierde”

După ce-am măturat aproape o oră alături de Tudor Vicol, am mers să discut și cu ceilalți colegi de-ai săi, care se trudeau tot în jurul Catedralei. Pe Lidia Bortă am zărit-o cotrobăind prin frunze. Femeia este măturătoare de 14 ani. „De când muncesc aici, am înțeles că trebuie să vin la lucru cât mai dimineață, atunci când oamenii încă nu s-au pornit la serviciu. La ora 5 dimineața nimeni nu te deranjează, nimeni nu-ți scuipă în suflet și nimeni nu te privește de sus cu dispreț”, a mărturisit cu lacrimi în ochi chișinăuianca. Ea a ajuns măturătoare dintr-o șagă. Ca să nu stea degeaba acasă, la începutul anilor 2000, împreună cu o prietenă, s-a angajat la „Spații Verzi” doar pentru câteva luni, acestea însă s-au transformat în ani. Chiar dacă între timp a ieșit la pensie, femeia nu a renunțat la mătură!

Lidia Bortă (centru dreapta) este măturătoare de 14 ani

Lidia Bortă (centru dreapta) este măturătoare de 14 ani

Cu tristețe zice că, de-a lungul anilor, a depus multă muncă fizică, a măturat pe ploaie sau ninsoare și a cărat tone de gunoi după sărbători. Toate acestea n-au afectat-o atât de mult, cât au făcut-o vorbele și atitudinea oamenilor.

„Îl vezi că aruncă hârtia jos și îl rogi s-o pună în urnă, dar el te întreabă: „Tu pentru ce primești salariu, asta-i munca ta, așa că fii bună și strânge-ți gunoiul singură!”. Iată aceste lucruri dor cel mai mult”. Lidia Bortă, măturătoare

La întrebarea mea, dacă găsesc bani sau alte lucruri de preț atunci când mătură, femeia a răspuns: „Înainte mai găseam bani, dar acum oamenii din R. Moldova sunt atât de săraci că nici n-au ce pierde. Nu mai găsim nimic, decât bancnote de un leu pe care le folosesc cei care-și fac treburile pe sub copacii din parc”. Imediat ea mi-a arătat doi lei pe care-i bătea vântul pe trotuar, menționând: „Iaca vezi, i-a folosit cineva în loc de hârtie igienică și noi trebuie să-i strângem cu mâna”.

„Pentru restul, noi, măturătorii, suntem oameni de sortul doi”

Cu mătura în mână am mers spre un alt lucrător, care mătura la colțul străzilor Ștefan cel Mare și Pușkin. Doar atunci am înțeles ce simte un măturător când merge pe stradă. Priviri țintite ale trecătorilor, dispreț sau indiferență, unii chiar se fac că nu te observă și așteaptă să-i ocolești. Probabil din cauza asta stătea cu chipiul tras pe ochi Constantin Mariean, un alt lucrător care deja încărca grămezile de frunze în roabă. „E cel mai greu și cel mai murdar lucru. Strângi o roabă de frunze, o duci, iar când vii înapoi mai cad încă altele două. Mama dracului de toamnă și de tot”, s-a arătat nemulțumit bărbatul.

Constantin Mariean este măturător de câteva luni

Constantin Mariean este măturător de câteva luni

Când l-am întrebat de ce se apleacă atât de greu, el mi-a povestit că recent un tânăr l-a lovit dur. „Măturam tot aici, afară era soare și făceam oleacă de colb. Un băiat s-a apropiat de mine și mi-a zis că am măturat o frunză spre el și l-am murdărit. Mi-am cerut scuze, dar el mi-a luat șleapca și mi-a aruncat-o în copac, iar mătura mi-a rupt-o. Probabil i s-a părut puțin și m-a mai pălit cu piciorul în piept. Am căzut și nu mă puteam ridica. Nimeni nu a venit să mă ajute, toți treceau și se uitau ca la circ. Atunci am înțeles că pentru restul, noi, măturătorii, suntem oameni de sortul doi”, a mărturisit dezamăgit Constantin. El a ajuns să practice această meserie pentru că are o vârstă la care nu-l mai angajează nimeni în altă parte și se arată convins că „pentru a da cu mătura nu trebuie să fii în floarea tinereții sau să ai studii”.

Se apropia amiaza, toți lucrătorii isprăviseră sarcinile propuse, asta chiar dacă m-am încâlcit și eu printre măturile lor. Totul însă s-a terminat doar după ce frunzele și gunoiul din tomberoane au fost încărcate într-o autospecială.

Acești oameni nu-și doresc nimic mai mult decât o atitudine omenească la adresa lor și ca trecătorii să nu mai arunce gunoiul pe unde apucă și să nu-i batjocorească la fiecare pas. Ei vor ca restul lumii să înțeleagă că întâi de toate ei sunt oameni și doar după asta măturători!

la-maturat
Reporterul Dorin Galben alături de câțiva lucrători din Grădina Publică a Catedralei
Zilnic în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” și în cea a Catedralei muncesc 15 măturători. În total ei fac curat pe 15 hectare de teren și primesc un salariu care variază între 2000 și 3000 de lei. Unica lor zi de odihnă este vinerea.
Facebook Comments
read more:

6 Replies

  1. ..excelent articolul..o experiență directă a jurnalistului cu niște oameni ce fac o m uncă a fi a celor din categoria ”paria”.Nu..sunt o categorie de salariați care își aduc un aport exemplar pentru menținerea curățeniei oricărei urbe.Este adevărat că ei sunt blamați de cei cu care vin în contact atunci cînd își desăvîrșesc munca..dar fără a conșteintetiza că ei sunt primii ce nu aruncă gunoaiele ci le ridică și le pun la coș.Se vede din imagini că ustensilele le sunt rudimentare( probabil că ei și le confecționează).În România..această muncă este efectuată din generație în generație..doar dintre cei care fac parte din etnia rromă.De regulă programul lor începe de pe la ora 2,00 și se termină pe la 5,00..cînd orașul se trezește.În cursul zilei..există o altă categorie( dotați cu tomberoane cărucioare..mături..fărașe..saci de plastic…mașini de tuns iarba…cositoare..greble speciale pentru iarbă …și aspiratoare portabile ..) ce asigură curățenia spațiilor verzi..trotuare..străzi și alei.

  2. un articol care trezeste omenia.Sa fim cu toții oameni de omenie! dar totusi prima poza trebuia redactată.ati facut publicitate produsului:)

  3. Lume,eu personal nu pot sa fiu indiferenta de ceia ce se intampla.Lucratorii care matura strazile,nu au nici o conditie omeniasca.Te uiti ca nu au forma de lucru nici unelte,acele´s maturi de maturat strada? In ce an traim noi?
    Dar pentru un deputat 2000 de lei,e ca si cum ar bea o cafea.
    Ce se intampla in tara si cat timp o sa dureze bardacul ista?
    Da,curatenie se face in toata lumea si in orice oras,dar trebue conditii si un salariu mai acatarii,doar statul zmulge bani din toti noi.
    Mie mii mila de ei,deaceia probabil geanta mii plina de taloane si hartii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *