Anchetă·Reportaj

O parte din sectorul Râșcani s-ar putea prăbuși

La ieșirea din Capitală, în direcția orașului Orhei, la o adâncime de 70-110 metri sub pământ și pe o distanță de circa 4 km, se întinde un adevărat labirint. Este vorba despre „Mina din Chișinău” – o întreprindere industrială mixtă, înființată în anul 1969, care se ocupă cu extragerea pietrei de calcar. Din anul 1970 cotilețul obținut aici a fost folosit pentru construcția orașului. Acum multe porțiuni nu mai sunt funcționale, deoarece au fost inundate de apele subterane. Pericol să fie înghițite de apă există și pentru celelalte sectoare, ceea ce, potrivit specialiștilor, ar putea duce la surparea pilonilor de siguranță, iar drept rezultat, la prăbușirea parțială a sectorului Râșcani.

Era marți dimineața, un pic trecut de ora 9. Odată ce am ajuns la poarta „Minei Chișinău”, am fost întâmpinat de o droaie de maidanezi, cărora se pare că le-am deranjat somnul. Un domn, care stătea la umbră printre copaci, mi-a explicat prezența câinilor prin faptul că „minerii îi hrănesc în fiecare zi cu tot ceea ce le rămâne de la prânz, iar dulăii abia îi așteaptă să poposească”.

IMG_1550-1.jpg
Intrarea pe teritoriul Întreprinderii S.A. „Mina din Chișinău”

În perioada sovietică, în mină lucrau 120 de persoane, iar în prezent numărul muncitorilor este de patru ori mai mic. Munca lor începe de la ora 8 dimineața și se termină la 15:00, după-amiază. Nimeni nu intră în mină dacă nu are cască de protecție și lanternă. O autospecială îi duce pe toți în celălalt capăt al galeriei, iar cea mai mare parte a zilei ei sunt rupți de lumea de afară.

Ca să descopăr realitatea lor, am insistat să cobor sub pământ și să văd din interior cum este exploatată roca. Câteva ore necesare pentru instructajul despre tehnica securității au fost comprimate în câteva minute. Cei din administrație mi-au înmânat casca de protecție și lanterna, după care a început marea „aventură”.

Enlarge

raminmazur-5882
Intrarea în mină

Foto: Ramin Mazur

Imagini apocaliptice

Ghid prin „labirint” ne-a fost Sergiu Petrache, inginerul șef al întreprinderii, cel care este responsabil de exploatarea minei. Ne-am urcat într-o autospecială veche și am pornit să cutreierăm Chișinăul subteran. Patru oameni ne-am ticsit în cabina șoferului și ne-am făcut nevăzuți în beznă. După 10 minute de mers liniștit dintr-o galerie în alta, am ajuns la porțiunea de drum pe care muncitorii uneori sunt nevoiți s-o parcurgă cu barca. Calea de acces era inundată. În unele locuri apa depășea chiar și un metru adâncime – asta doar pe traseul principal. În alte zone adâncimea este de câțiva metri. După scurte meditații, am decis să continuăm calea.

Încercând să-și facă loc printre cotileții, care stau la baza construcției minei, apa a „mușcat” din stâlpii de protecție, iar însoțitorul ne spune că doar pomparea ei ar putea stopa procesul. Tavanul era din ce în ce mai jos, iar apa devenea tot mai „amenințătoare”. La un moment s-a creat impresia că mașinăria de câteva tone, în care ne aflam, a început să plutească. A fost totuși o iluzie, apărută pe fonul stării de șoc pe care o trăiam. Fiecare mișcare se dădea cu mare greu. Prin urmare, cei circa 200 de metri de drum inundat, a trebuit să-i parcurgem în mai bine de 10 minute.

Pentru a efectua lucrările de exploatare a minei, muncitorii sunt divizați în echipe a câte două, trei persoane. De câțiva ani aici lucrează șase grupuri. Normele interzic categoric ca ei să fie singuri, deoarece în cazuri excepționale nu va avea cine să-i salveze. „Riscuri există permanent. Roca este ceva instabil, mai ales că este formată de natură. În orice moment ar putea să cadă tavanul. Ca să nu fie prăbușiri, permanent se efectuează lucrări de susținere prin ancorare”, ne asigură inginerul-șef.

Un alt pericol îl constituie gazele de eșapament care se acumulează în locuri unde nu există aerisire suficientă. De aceea, fiecare miner are mereu cu el o cutie cu chibrituri sau brichetă, iar dacă nu se aprinde focul, înseamnă că trebuie s-o ia la sănătoasa cât mai repede.

Mineri înconjurați de fete goale

La un moment dat, autospeciala în care eram nu a avut acces mai departe. Prin urmare a trebuit să coborâm, am mers pe lângă un soi de „muzeu” de tehnică uzată, ruginită și pe alocuri chiar abandonată, iar într-un final am ajuns în locul unde muncitorii exploatau roca. Ne aflam la 100 metri adâncime, exact sub Centrul Comercial Megapolis, situat la capătul sectorului Ciocana. Un aer dur îmi punea la încercare plămânii, iar zgomotul puternic părea că-mi perforează timpanele. „Acuși o să auziți înjurăturile caracteristice minerilor. Fără ele nu merge lucrul”, ne avertizează amuzat Sergiu Petrache.

reporter

Reporterul TIMPUL, Dorin Galben, în timp ce analizează starea stâlpilor de suport

În „lumea lor” telefoanele mobile au doar rolul de lanternă – acolo nu este semnal, iar de radio sau televizor, nici nu poate fi vorba. În schimb, privirile minerilor sunt mângâiate de câteva fete goale. Atelierul de schimb și de reparație a pieselor este împânzit de postere cu femei nud. Tot aici lucrătorii iau masa și își trag sufletul când munca este foarte solicitantă. „Ne uităm la fetele astea și ne mai facem gust de mâncare, iar după masă parcă și lucrul să mișcă mai bine”, îmi spune unul dintre mineri cu un zâmbet până la urechi. Dintr-un alt colț al atelierului le admiră și Lenin, mai exact un portret al acestuia, care a fost adus în mină încă în perioada sovietică și acum s-a transformat într-un element de decor.

În timp ce ne îndreptăm spre un alt grup, inginerul-șef îmi spune că pentru cazuri excepționale este formată o echipă specială care organizează toți muncitorii și îi ajută să iasă la suprafață. Totodată, în mină este strict interzis consumul de alcool, iar administrația îi pedepsește dur pe cei care nu respectă această regulă.

Tot de la însoțitorul meu aflu că cel mai înspăimântător caz care a avut loc în aici, s-a întâmplat la sfârșitul anilor `70. Atunci trei muncitori s-au intoxicat cu gaze de proveniență necunoscută. Prin urmare, pentru a preveni alte situații tragice, în zilele când la suprafață presiunea atmosferică este foarte joasă, lucrătorii nu intră în mină, deoarece acolo respirația devine dificilă.

„Viața fără mină, nu-i viață”

Printre stratul gros de colb, la o adâncime de 110 metri, în preajma comunei Stăuceni, l-am zărit pe Dumitru Cebotari – un bărbat mic de statură, alb din cap până în picioare și singurul om care nu mănâncă și nici măcar nu bea apă în timp ce se află la muncă. El lucrează aici din anul 1969, atunci când mina a fost dată în exploatare. Deși a ieșit la pensie acum 20 de ani, recunoaște că „viața fără mină, nu-i viață”. Nu-l sperie nici cantitatea mare de colb pe care o inhalează zilnic, nici tunelurile întunecate și nici gândul că într-o bună zi s-ar putea prăbuși tavanul. „Lucrez aici de peste 40 de ani și știu fiecare colțișor. Mă mai apucă uneori spatele, dar mă îndrept și merg înainte”, povestește interlocutorul meu.

Enlarge

raminmazur-5806
Dumitru Cebotari, miner

Foto: Ramin Mazur

Chiar dacă a fost recent la fiica sa în Canada, pentru o jumătate de an, nea Dumitru a revenit în mină imediat cum s-a reîntors acasă. O mare parte din muncă o face manual, dar spune cu mândrie că încă îl țin puterile. „Cei tineri nu reușesc să ajungă aici și deja îi auzi cum întreabă unul pe altul: da cum am putea ieși mai repede? A doua zi nu-i mai vezi. Tineretul de azi nu prea vrea să lucreze așa ca noi”, mărturisește minerul și se face nevăzut în norul de colb.

Muncitorii, care se ocupă de obținerea pietrei de calcar, primesc salariul în funcție de volumul de muncă. De regulă acesta variază între 3000 și 6000 de lei lunar. Chiar dacă sunt mai multe riscuri, ei nu beneficiază de anumite adaosuri, în schimb se pensionează la 54 de ani.

„Este doar o chestiune de timp, până vor fi consecințe catastrofale”

Expediția subterană a durat mai bine de două ore, timp în care dorința de a revedea soarele a devenit prioritară. După ce am văzut starea îngrijorătoare și gradul de inundare în care s-a pomenit „Mina Chișinău”, am mers direct în biroul lui Sergiu Lungu, directorul întreprinderii. Acesta a fost numit în funcția respectivă anul trecut. Potrivit lui, de-a lungul timpului s-a cam omis procesul de evacuare a apelor din mină, iar acest fapt le dă mari bătăi de cap în prezent. „Recent întreprinderea a fost deconectată de la energia electrică. Fără lumină pompele n-au evacuat apa din interior, iar aceasta a inundat căile de acces. Timp de trei săptămâni fără electricitate, am ajuns într-o situație critică. Pomparea apei care se adună este foarte costisitoare, deoarece se consumă mult curent electric, iar întreprinderea merge spre faliment. Dacă mina va fi inundată, este doar o chestiune de timp până vor apărea consecințe catastrofale”, menționează Lungu.

raminmazur-5374.jpg
Sergiu Lungu, directorul „Minei din Chișinău”, prezintă planul de dezvoltare a întreprinderii

Aceste consecințe catastrofale înseamnă de fapt că stâlpii de suport, din interiorul minei, se vor măcina din cauza apei, iar tavanul și odată cu el, terenul de la suprafață, s-ar putea prăbuși. Prin urmare, motive de îngrijorare ar trebui să aibă cei care locuiesc sau muncesc în perimetrul Întreprinderii S.A. „Mezon”, o parte a sectorului Poșta Veche (cea din preajma străzii Calea Orheiului), pe străzile Florilor și Studenților (parțial), o porțiune a bulevardului Moscovei și regiunea Universității Tehnice (UTM) – inclusiv cea unde se află căminele studențești și multe blocuri de locuit. Galeriile minei, care trec prin această rază, sunt deja parțial inundate.

Sergiu Lungu susține că o soluție ar fi săparea unor sonde pe o porțiune de teren, care aparține Colegiului de Viticultură și Vinificație din Stăuceni, iar apa extrasă ulterior să fie inclusă în sistemul centralizat de aprovizionare cu apă a Capitalei – ceea ce va duce și la scăderea nivelului apei în mină. „Problema este că Lazăr Chirică, directorul colegiului, nu este dispus să cedeze terenul de care avem nevoie. Vă asigur că apa din mină este calitativă, iar până a fi construită conducta Nistru-Chișinău, municipiul se alimenta exclusiv din asemenea resurse. Dacă vom reuși să punem pe roate acest proiect, potrivit studiului de fezabilitate, în sistem ar putea intra circa 15 mii metri cubi de apă, ceea ce constituie în jur de 10% din consumul total”, a mai adăugat directorul întreprinderii.

Potrivit documentelor din arhivă, în 2002 aici au fost făcute două expertize tehnice. Una, de stat, a spus că nu există pericol pentru infrastructura din sectorul Râșcani, cealaltă, privată, a constatat că stâlpii de suport din interiorul minei sunt supuși dărâmării. „Noi lunar ducem evidența la toate schimbările care se produc în mină și observăm că distrugerea este dinamică. Acum e mai gravă situația decât era în 2002 și în 2006. Atunci nu era atât de multă apă. Noi nu vorbim doar despre stâlpi, dar și despre tavan – acesta reprezintă o placă cu o grosime de la 60 cm până la 1 m și ceva. Dacă se va distruge tavanul, în interiorul minei ar putea pătrunde un tip de nisip care se aseamănă cu noroiul.  Ca rezultat se vor forma goluri în stratul de pământ – un lucru extrem de grav”, a conchis Lungu.

Recent Primăria municipiului Chișinău a alocat bani din fondul de rezervă pentru procurarea unor pompe noi și pentru reconectarea la curentul electric. În prezent, în mină există două stații de pompare învechite, care mențin două puncte strategice: calea de acces principală și punctul de distribuire a energiei electrice. Utilajele noi nu pot fi deocamdată montate pentru că nivelul apei este destul de ridicat.

„Ei sunt niște hapsâni”

La rândul său, Lazăr Chirică, directorul Colegiului de Viticultură și Vinificație din Stăuceni, susține că proiectul care i-a fost prezentat este unul diabolic, iar cei care l-au elaborat au un singur scop: să pună mâna pe terenul colegiului. „Este problema celor care au exploatat mina fără să respecte normele stabilite. Ei sunt niște hapsâni, au scos calcarul și acum au ajuns la nisipuri. Sondele pe care ei propun să le sape pe terenul nostru, ar putea să le facă pe terenul părăsit, care se află în preajma circului. Acolo e mai logic. Mai mult, apa subterană, pe care vor s-o extragă, are o duritate foarte înaltă, iar introducerea ei în sistemul centralizat ar fi o crimă”, susține Chirică.

pericol

Condițiile în care „este conservată” apa în mină

Ca metode de soluționare a acestei probleme, directorul colegiului propune să fie folosite sondele de la Petricani și de la Mezon sau apa să fie pompată direct din mină. El a mai ținut să menționeze că „acesta este un proiect elaborat de niște amatori, iar ei nu vor reuși nici prin lege să schimbe destinația terenului care aparține instituției de învățământ pe care o conduc”.

„Mina Chișinău se îneacă, iar stâlpii se surpă”

Săparea sondelor pe terenul Colegiului de Viticultură și Vinificație este susținută și de specialiștii de la Apă Canal Chișinău. Ei spun că multe fântâni arteziene au depășit de 3-4 ori termenul de exploatare și prin urmare s-au uzat. Arcadie Rusnac, şeful Departamentului asigurarea calităţii, control şi reglementare din cadrul instituției, a declarat că inițial reprezentanții „Minei Chișinău” au propus ca apa de la ei să fie pompată direct în sistem, iar ulterior au venit cu propunerea ca aceasta să treacă pe la stația de tratare. „Nu putem admite ca în sistemul centralizat să ajungă apa care s-a acumulat în mină, deoarece ea nu corespunde normelor sanitare. Noi dorim să pompăm apa până ca ea să ajungă acolo. Săparea celor 12 sonde va scăpa mina de la inundare, iar nouă ne va asigura o alternativă pentru aprovizionarea cu apă a sectoarelor Ciocana, Râșcani și comuna Stăuceni. Domnul Chirică vorbește fără să prezinte documente. Sunt analize care demonstrează că apa subterană, care ar urma să fie pompată din acel loc, nu este atât de dură și nici periculoasă cum crede dumnealui”, se arată convins reprezentantul de la Apă Canal.

raminmazur-5441.jpg
Punct de colectare a pietrei de calcar

Arcadie Rusnac avertizează că „Mina din Chișinău se îneacă, stâlpii de suport se surpă, iar în urma unui cutremur de pământ ar putea să cedeze. E suficient să se dărâme câteva blocuri din sectorul Râșcani și după asta ar putea fi prea târziu să mai facem ceva. Această problemă persistă de mult timp, toți știu de ea, dar nimeni nu a întreprins nimic”, a punctat specialistul. Totodată, mai bine de un deceniu, acolo nu au fost efectuate cercetări și nu se știe exact cât de mult s-a schimbat situația, din 2002 încoace.

În prezent, Întreprinderea S.A. Mina din Chișinău are datorii de peste 2 milioane de lei. Pentru venituri suplimentare, după ce se va rezolva problema cu pomparea apei, administrația planifică să organizeze excursii.

Anual, din „Mina Chișinău” se extrag 6000-8000 metri cubi de piatră de calcar - în funcție de cererea pe piață. Conducerea întreprinderii dă asigurări că încă sunt suficiente rezerve de rocă, iar până acum a fost extrasă circa 60 la sută din cantitatea existentă.
Facebook Comments
read more:

5 Replies

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *