Reportaj

Grigore Vieru pe care nu l-am cunoscut…

Sâmbătă, pe 14 februarie, Grigore Vieru ar fi împlinit o vârstă frumoasă. Se fac 80 de ani de la ziua când în familia de plugari români, Pavel şi Eudochia, s-a născut un băiețel care urma să devină o mare personalitate pentru poporul român. Majoritatea dintre noi l-am cunoscut doar prin poeziile pe care le-a scris, prin cuvintele pe care ne-a învățat, prin întâlnirile cu cititorii pe care nu le-a ratat niciodată. Și doar puțini au avut onoarea să cunoască Omul Grigore Vieru, așa cum era el printre prietenii cei mai dragi sau în sânul familiei. Așadar, pentru a cunoaște acea latură necunoscută nouă, am mers în vizită la cea cu care Grigore Vieru a împărțit cele mai frumoase sentimente din viața lui, Raisa Vieru, soția marelui poet.

mar-8359
Raisa Vieru, atunci și acum

Foto: Natalia Jurminskaia

Din clipa în care am pășit pragul casei soților Vieru m-am simțit ca într-o bibliotecă, cărțile pe care le-au adunat de-a lungul vieții inundă acum fiecare loc’șor din apartament, inclusiv biroul poetului. Printre cărți, la o cafea, doamna Raisa ne-a povestit câteva momente cheie din viața lor familială.

Au terminat aceeași facultate din cadrul institutului „I. Creangă”. Prima dată când l-a văzut Raisa Nacu pe Grigore Vieru a fost în anii 3-4 de studenție, când acesta alături de colegii lui de grupă fugeau veseli pe culoar, cu caietele subțioară. „Eu mi-am zis în gând – gata, au scăpat de un colocviu și se bucură. Atunci l-am observat pe poet prima oară. Deși, în 1957, el deja publicase prima lui cărțulie „Alarma”, eu nu-l cunoșteam”, își amintește Raisa. În acea perioadă, viitoarea soție a lui Grigore Vieru era secretar literar la Teatrul de Operă și Balet, ceea ce o făcea responsabilă de toate traducerile folosite în teatru. Următoarea întâlnire a celor doi tineri a avut loc la 1 noiembrie 1958, la cel de-al doilea Congres al scriitorilor. „A venit și Vieru cu un grup de copii care au recitat niște poezii, dar și niște epigrame bune de tot. Chiar mă întrebam dacă nu se va supăra cineva”, povestește Raisa Vieru.

„M-a înghițit cu ochii”

La sfârșitul celei de-a doua zile a Congresului, când lumea aștepta în rând la garderobă să-și recupereze haina, tânăra l-a rugat pe poetul Pavel Boțu, un consătean de-al său, care era printre primii în rând, să-i ia pardesiul. „Grigore stătea rezemat de peretele garderobei. El s-a uitat la mine și parcă m-a înghițit cu ochii. Imediat mi-am luat pardesiul, ne-am îmbrăcat și am ieșit. Eu m-am pornit spre căminul artiștilor, unde eram cazată, iar ei se îndreptau spre restaurantul hotelului „Moldova” să ia masa. Eu, în gând mi-am zis, că ar fi putut să mă invite. Asta era la 2 noiembrie”, își amintește de parcă ar fi ieri soția poetului.

Peste o zi, însă, la ușa tinerei Raisa Nacu a bătut cineva la ușă și i-a zis că este așteptată la telefon, care era doar unul pe întreg palierul. Cel care o căuta era consăteanul acesteia, Pavel Boțu. „Măi Raiso, de-ai ști ce mi-a făcut Grigore pentru că nu te-am invitat cu noi la masă… Iată, el te cheamă la serata lor de la „Scânteia leninistă”, pe data de 5 noiembrie. Dacă vrei, să vii”, i-a zis Pavel la telefon. Pe vremea aceea, 7 noiembrie, ziua în care s-a încheiat revoluția bolșevică din Rusia, era mare sărbătoare. Iar toate colectivele sărbătoreau cu câteva zile înainte. „Eu desigur că am acceptat, mă săturasem de artiști”, povestește ea. Raisa a mers la serata organizată de colectivul revistei. „Am dansat, iar seara el m-a condus până acasă și ne-am dat întâlnire pe ziua următoare. Pe atunci nu aveam cafenele sau terase. Fetele nu mergeau la restaurante cu oricine, altfel ziceau că ești de purtare ușoară. Noi, tinerii, mergeam la film, la teatru ori ne plimbam în parc”, zice Raisa.

Prima despărțire

Așa au început să se întâlnească de cel puțin două ori pe săptămână. Într-o zi, Grigore Vieru a venit cu un ziar la subțioară și i-a zis Raisei că a publicat o poezie dedicată ei – „Copii, eu nu mai sunt acasă”. Nu au trecut nici trei săptămâni și Grigore Vieru a invitat-o pe viitoarea sa soție să facă cunoștință cu mama. În scurt timp, însă, poetului îi veni o scrisoare care-l informa că trebuie să plece în Rusia, să lucreze în cadrul Casei de creație din Maleevka. „Nu vroiam să ne despărțim, ne-am îndrăgostit de la prima vedere. A plecat în decembrie, mi-a trimis o scrisoare, dar a scris adresa lui greșită. Eu i-am răspuns, însă scrisoarea s-a întors înapoi”, povestește femeia. Până a aflat ea care este adresa corectă a trecut ceva timp, în care tânărul Vieru se întreba de ce nu-i răspunde iubita. Atunci el a scris ciclul de versuri „Păsări albe”. „Credea că i-am întors spatele”, spune ea.

Semne că intenționează să-i ceară mâna iubitei sale, Vieru dădea chiar din primele săptămâni. Totuși, mai întâi de toate și-a anunțat mama, apoi pe Raisa. „Îmi făcea tot timpul aluzii, dar într-o zi m-a întrebat ce zic dacă ne căsătorim. Ce puteam să-i răspund? Eu țineam la el, el la mine și ne-am căsătorit”, zice doamna Raisa. Așadar, pe 8 iunie 1960, s-au înscris la Starea Civilă și au făcut o masă modestă. Aveau și două verighete de aur, dar nu erau obișnuite. „Am mers la un domn mai în vârstă care repara bijuteriile. A făcut școala veche și știam că a învățat grafia latină. L-am rugat să scrie numele noastre și data”, povestește femeia. Așa a ajuns pe verighetele lor să scrie „Raisa” și „Grigoraș”. În satul de baștină toți îi ziceau Grișa, prietenii și colegii de breaslă îi spuneau Grig, iar soția sa și-a dorit să-i spună diferit – Grigoraș.

Raisa Vieru citește poezia „Numele tău”, de Grigore Vieru

„Am lăsat totul și-am venit la voi”

Timp de doi ani au locuit într-o cameră modestă pe care le-a oferit-o fratele tinerei. Dormeau pe un pat făcut din scânduri, până au primit un apartament de la Uniunea Scriitorilor. „Când l-am adus pe lume pe Teodor, primul nostru copil, Grigore nu a ieșit din spital până am născut. Apoi a urmat Călin, în 65. Veneau prietenii lui să-l vadă și ziceau că e Vieru mic. Când avea vreo trei luni, Grigore l-a luat în brațe și a zis că se duce la Uniune. S-a dus glonț să se laude cu feciorul”, râde Raisa Vieru.

mar-8306
Raisa Vieru, alături de fiul său, Cătălin

Când copiii au crescut, familia Vieru mergea în fiecare iarnă la munte, iar vara – la mare. Într-un an, însă, poetul Grigore Vieru nu a putut pleca cu ei la Truscoveț, trebuia să lanseze o carte. „Peste vreo trei zile, am coborât spre plajă cu copiii și văd pe cineva în pirostrii, parcă era Grigore… Nu-mi venea să cred!”, își amintește doamna Raisa cu drag. „Era atât de pustiu în casă fără voi, nu am rezistat mult să stau singur. Am lăsat totul și-am venit la voi”, ne-a zis el. Mare bucurie a fost atunci în familia Vieru, mai mult, poetul le-a compus câte o mică poezie la fiecare, iar soției sale i-a zis de atunci „Raisa-caisa”.

Să iubești un poet…

Multe momente frumoase au împărțit soții Vieru, dar, din păcate, viața nu trece fără greutăți. Iar Vieru, știm, nu a dus lipsă de dușmani și nu puțini i-au pus piedici. „Ca să te căsătorești cu un om talentat și mai ales poet, trebuie să-l înțelegi. Uneori, când nu avea inspirație, era atât de supărat, iar eu nu înțelegeam de ce. Credeam că nu mă mai iubește. El nu-și găsea locul când nu putea scrie un vers. Chiar Spiridon Vangheli a spus că, atunci când Vieru nu poate scrie, mai bine să nu apari în fața lui. Și copiii deja știau că pe lângă biroul lui tata nu se joacă cu mașinuțele. Cu timpul eu am înțeles care-i comportamentul unui om de creație. Când el nu poate scrie – el este supărat pe sine. Atunci trebuie să-i creezi condițiile ca el să poată lucra”, explică Raisa Vieru convingându-ne că, pe atunci, oamenii se căsătoreau doar din dragoste, de aceea au reușit să trăiască 50 de ani împreună.

Deși sfaturile soției sale erau mereu luate în seamă, pe 15 ianuarie 2009, poetul Grigore Vieru nu și-a ascultat iubita. În seara în care a avut loc accidentul, doamna Raisa îl aștepta acasă. „Când s-a pornit spre Cahul i-am întins palma cu medicamentele pe care trebuia să le bea seara. Dar el a zis că nu vrea să le ia. „Eu mă întorc înapoi”, mi-a spus. Și eu, foarte mirată, i-am zis că e periculos să meargă cu mașina noaptea pe drum. „Concertul se termină la ora 19:00 și eu fac trei ore până în Chișinău, respectiv, cel târziu la ora 23:00, voi fi acasă”, încearcă să mă convingă și ia doar o pastilă pe care trebuia s-o bea seara și pleacă. Eu l-am așteptat, am văzut că nu vine și m-am bucurat, gândindu-mă că l-au oprit prietenii peste noapte în Cahul. M-am culcat liniștită…”, își amintește tristă Raisa Vieru. La ora 9 dimineața a sunat-o cineva de la Urgență – poetul Grigore Vieru era în comă…

Facebook Comments
read more:

1 Reply

  1. Grigore Vieru a fost la Bruxelles si Madrid. Este vorba de-o Lucrare: O Lacrima pe Obrazul Romaniei-Lacrima Basarabiei… (Monospectacol axat pe versuri de Grigore Vieru) Premiera la Bruxelles si Madrid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *