Reportaj·Satele Moldovei

Satul oamenilor pe bicicletă

Două biciclete sunt rezemate de un gard, alte trei stau frumos parcate lângă un magazin, în fața Primăriei se zăresc încă patru vehicule cu două roți. Pe stradă pedalează în grabă atât copiii, cât și maturii. Verzi, albe, albastre, ruginii sau tărcate – bicicletele sunt de diferite culori. Unele-s atât de vechi, de-ți pare că se dărâmă. Altele-s mai noi, iar vopseaua încă lucește pe ele. La piață, la școală sau la serviciu oamenii merg cocoțați tot pe biciclete. Nu vorbesc despre o localitate europeană, ci despre satul Coșnița din raionul Dubăsari. După cum spun localnicii, „nu-i casă fără bicicletă, mulți au în gospodărie și câte 2-3 sau chiar 4”.

***************************************************************************

Coșnița poate fi numit cu încredere „satul oamenilor pe bicicletă”. Acest lucru ne este deloc întâmplător. În perioada sovietică aici activa o fabrică de conserve, unde se trudeau câteva mii de oameni din patru localități. Aceștia mergeau la muncă pe biciclete. Întreprinderea avea chiar și o cameră specială pentru ele. În timpul pauzei de masă, satul devenea o pistă mare pentru cicliști. De aproape două decenii fabrica nu mai lucrează, oamenii însă n-au renunțat la biciclete. Un mare avantaj este faptul că zona are un relief neted și pedalatul este mai degrabă o plăcere, decât un chin.

„Trăim ca în Europa”

Am ajuns în localitate, într-o zi de luni, dimineața. Era un pic trecut de ora 9. Afară-și făcea de cap o ploaie ciobănească. Chiar și pe un asemenea timp mohorât, pe drumul central din Coșnița aveai impresia că se organizează o competiție la ciclism. Femei îmbrobodite, trecute cu mult de prima tinerețe, bărbați de diferite vârste și copii – toți pedalau în diferite direcții.

În preajma liceului mi-a ieșit în cale mătușa Galina. Cu fusta în vânt, femeia mergea pe o bicicletă albă și bine îngrijită. Cu greu am convins-o să se oprească. A coborât dintr-o mișcare și mi-a zis că este la pensie deja al cincilea an – are 63 de ani, iar bicicleta este totul pentru ea. „Fără frumoasa asta pe două roți cred că m-aș prăpădi. Duc zilnic prânzurile la câțiva bătrâni din sat și ea mă ajută foarte mult. O perioadă a fost spartă o roată și parcă eram paralizată. Acum, după ce am reparat-o, iar am prins aripi”, mi-a comunicat femeia și a „zburat” grăbită la datorie.

image2.jpg
Galina, pensionară, care se deplasează prin sat în special pe bicicletă

La ieșirea dintr-o alimentară am întâlnit o altă „ciclistă”, pe care o chema tot Galina – o doamnă de 55 de ani. Femeia avea în mâna stângă produsele cumpărate, iar în dreapta ținea ghidonul bicicletei. Văzându-mă că privesc mirat în direcția ei, dânsa a zis zâmbind: „Aici la noi toată lumea are bicicletă, nu-i nimic de mirare! Chiar avem și parcări speciale. Trăim ca în Europa”. Doamna a recunoscut că de 45 de ani pedalează practic zilnic, iar acum nu acuză probleme de sănătate.

La doar câțiva metri de alimentară l-am întâlnit și pe nea Petru, un bărbat trecut de 50 de ani, care tocmai își rezema „fata” de un gard – așa-și numește el bicicleta. Acesta spune că fără ea nu se pornește nicăieri. „La noi în sat e mai bine să ai velosiped (în rusă, n.red.) decât mașină. Cu dânsul poți ajunge pe fiecare uliță. Avem mare noroc că nu sunt dealuri. Pe drum drept e de-o dragoste să dai din pedale”.

RaMa-6292.jpg
Petru și „fata” sa

„Am vopsit-o în culoare ruginie ca să sperii hoții”

În centrul satului m-am apropiat de alți doi bărbați, Fiodor Pleșco și Anatolie Mamulat. Cel din urmă avea o bicicletă ruginită, care părea să-și dea ultima suflare. Ulterior însă am aflat că asta este șmecherie a localnicilor. „Am vopsit-o într-o culoare ruginie ca să sperii hoții. Pot s-o las unde vreau – nimeni n-o să fure așa bicicletă prăpădită”, a recunoscut proprietarul și m-a rugat din tot sufletul să nu-i divulg secretul nimănui, mai ales celor din sat. El își amintește că „anii trecuți numai o lăsai pe 2 minute în fața magazinului, iar când ieșeai nu mai era”.

Fiodor, colegul acestuia, a zis că lacătele sau lanțul sunt doar pentru oamenii buni, pentru cei care vor să-ți fure bicicleta asta nu-i o problemă. „Mie mi-au furat 8 până acum. Am avut și scumpe și ieftine și trainice și mai păcătoase – se fură totul de la un capăt”, a recunoscut bărbatul.

Nea Anatolie mi-a povestit că a învățat să meargă pe bicicletă când avea doar 7 ani. Prima unitate a furat-o de la fiica președintelui de colhoz. „Ea nu avea camere și noi am ticsit hârtie în cauciucuri. Ne-am plimbat toată noaptea, am căzut pe jos, ne-am julit, însă dimineața am întors-o înapoi”, își amintește amuzat bărbatul.

Potrivit celor doi, în perioada sovietică bicicletele costau în jur de 50 de ruble și nu fiecare își permitea luxul să dea tot salariul pentru un asemenea lucru. Acum însă, acestea sunt mai accesibile.

„La început m-am oprit cu bicicleta în câteva garduri”

În localitatea „oamenilor pe bicicletă” vârsta nu-i împiedică pe oameni să pedaleze.

Una dintre cele mai înrăite „cicliste” din sat este doamna Maria. Femeia are 78 de ani, iar pe bicicletă merge de patru decenii. „M-am urcat pe ea de nevoie. Îmi murise soțul și aveam de crescut trei copii. Trebuia să ajungi repede dintr-o parte în alta. La început m-am oprit cu bicicleta în câteva garduri, dar până n-am „dresat-o” nu m-am dat bătută”, își amintește pensionara. Ea a recunoscut că pedalează doar când timpul este frumos și evită să se pornească iarna sau când pe drum se formează polei. „La vârsta mea o căzătură cred că nu mi-ar prinde bine, de aceea acum sunt mai atentă, decât eram în tinerețe”.

Enlarge

RaMa-6316
Mătușa Maria are 78 de ani, dintre care 40 i-a mers pe bicicletă

Foto: Ramin Mazur

Bătrâna a recunoscut că una dintre biciclete i-a fost furată acum câțiva ani chiar de sub fereastră și nu a găsit-o nici până astăzi. De atunci peste tot unde merge este mereu cu ochii pe vehiculul său. Ea se amuză zicând: „chiar dacă aș vedea că cineva că mi-o fură nu cred că l-aș putea ajunge din urmă – puterile mă cam dau de gol. În schimb am un glas ascuțit și cred că dacă strig odată, hoțul o să uite după ce a venit”.

„Pentru piste nu avem bani”

Ca să aflu cum stau lucrurile la capitolul furturi, am mers la sectorul de poliție din localitate. În 2016 în satul Coșnița nu a fost furată nici o bicicletă, despre aceasta a comunicat Ruslan Rotaru, șeful sectorului de poliție. Potrivit lui, probleme de acest fel au fost anii precedenți. „Noi am venit cu mai multe recomandări pentru proprietarii de biciclete: să nu le lase fără supraveghere, să fie mai prudenți, să le parcheze doar în locuri special amenajate și să aibă mereu cu ei lacăte”. Șeful sectorului de poliție a mai comunicat că agenții economici care planifică să-și inițieze o afacere în localitate montează mai întâi parcări pentru biciclete și apoi fac restul lucrărilor.

Polițistul a mai declarat că, în prezent, localnicii sunt instruiți cum să se comporte în trafic, pentru ca să evite accidentele rutiere. În sat nu sunt piste pentru bicicliști, iar oamenii merg pe carosabil.

La rândul său, Alexei Gafeli, primarul din Coșnița, recunoaște că lipsa pistelor constituie o problemă, dar marcarea acestora este prea costisitoare și nu se prevede în timpul apropiat. „Urmează să implementăm un proiect, în care este prevăzută și construcția unor noi locuri de parcare pentru biciclete. Banii sunt oferiți de partenerii de dezvoltare, iar parcările sunt doar o componentă. Implementarea acestuia va începe luna curentă și sperăm că va decurge cu succes. Pentru piste încă nu avem bani”, a subliniat Gafeli.

Alexei Gafeli, primarul satului Coșnița

Alexei Gafeli, primarul satului Coșnița

Gafeli s-a arătat mulțumit că în localitatea sa pledează pentru un mod activ de viață chiar și persoanele în etate. Periodic în sat se organizează competiții între cicliști, iar celor mai vârstnici le sunt oferite premii speciale.

„Mersul pe bicicletă lungește viața”

Când deja plecam din localitate, l-am întâlnit și pe moș Ilie, unul dintre cei mai experimentați „cicliști” din Coșnița, care a împlinit recent 81 de ani. „Baba a zis că nu-mi dă voie să mă așez la masă, până nu aduc un baton (franzelă, n. red.). Am sărit dintr-o răsuflare pe bicicletă și repede rezolv problema – nici n-o să dov’ dească (reușească, n.red.) să toarne borșul în farfurie…”, cu aceste cuvinte a frânat bătrânul și s-a apropiat de bordură. El a povestit că s-a învățat să meargă pe bicicletă abia când era în clasa a VII-a. „De-ai ști câte julituri am avut?! Dar nu-mi pare rău – mersul pe bicicletă lungește viața. Dacă vrei s-ajungi ca mine, apucă-te de acum de pedalat”, mi-a recomandat omul și în câteva clipe s-a făcut nevăzut.

image3.jpg
Moș Ilie are 81 de ani și este unul dintre cei mai vârstnici „cicliști” din localitate

Datele arată că cetăţenii Uniunii Europene parcurg cu bicicleta sau pe jos până la 40 la sută din călătoriile zilnice. Majoritatea străzilor din UE, pe lângă trotuare şi carosabil, au prevăzute şi piste pentru ciclism. În R. Moldova însă nici măcar în Chișinău nu sunt create condițiile minime pentru ca să putem circula în siguranță cu acest tip de transport.

Un studiu efectuat recent de Centrul de Cercetări Demografice demonstrează că în R. Moldova doar una din 10 persoane în vârstă participă activ și se implică în viața socială. Fiecare a doua persoană vârstnică este privată de posibilitatea de a avea o viață independentă, sănătoasă și în siguranță, pe când în țările UE în astfel de situație se află doar unul din 3 vârstnici.

Acest articol a fost publicat în ziarul TIMPUL de vineri, 15 aprilie 2016. Dacă aveți sugestii de subiecte sau întrebări la material, puteți contacta autorul pe Facebook (Dorin Galben) sau pe Twitter (@GalbenDorin).

Facebook Comments
read more:

3 Replies

  1. O istorie interesanta a acestui sat. Locuitorii Olandei ar aprecia foarte mult modul cum se deplaseaza fara piste de biciclete.
    Mi-as dori si in Bucuresti sa fie mai multe spatii unde poti sa-ti parchezi bicicleta si in special la scoli. Cat sunt mici ii invatam sa mearga pe bicicleta la gradinita dar cand ajung la scoala nu au unde sa o parcheze.

  2. […] Două biciclete sunt rezemate de un gard, alte trei stau frumos parcate lângă un magazin, în fața Primăriei se zăresc încă patru vehicule cu două roți. Pe stradă pedalează în grabă atât copiii, cât și maturii. Verzi, albe, albastre, ruginii sau tărcate – bicicletele sunt de diferite culori. Unele-s atât de vechi, de-ți pare că se dărâmă. Altele-s mai noi, iar vopseaua încă lucește pe ele. La piață, la școală sau la serviciu oamenii merg cocoțați tot pe biciclete. Nu vorbesc despre o localitate europeană, ci despre satul Coșnița din raionul Dubăsari. După cum spun localnicii, „nu-i casă fără bicicletă, mulți au în gospodărie și câte 2-3 sau chiar 4”. Iată articolul integral… […]

  3. Ma cheama Petru ,traesc si muncesc in Italia oras.MODENA si vreau sa va spun ca populatia de aici se misca mai toti cu bicicletele ,sunt mii de km de piste ciclabile.Eu sunt un fan al bicicletei ,ma misc cu ea in toate partile orasului,si am citeva biciclete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *