Satele Moldovei

Sipoteni, satul unde natalitatea crește, iar agricultura se dezvoltă

Puțini ar mai putea crede că în Republica Moldova mai sunt sate unde grădinițele, în loc să pustiască, nu mai au locuri pentru copiii care au atins vârsta de trei ani și că natalitatea în localitate, deși cu pași mici, este în creștere. Vă povestesc despre satul Sipoteni, satul unde, pentru a ajunge la primărie, mergi prin noroi, iar drumul spre Casa de cultură și Școala de arte este reparat, curat și pavat.

Zamfir Arbore scria, în Dicționarul Geografic al Basarabiei, acum o sută de ani, despre satul Sipoteni, că are 345 de case, cu o populaţie de 2920 suflete, o şcoală, unde se învaţă numai ruseşte, însă în afară de ţărani, la Sipoteni sunt şi răzeşi români. Satul are o biserică veche care, după spusele lor, a fost construită pe la 1600. Acum, numărul locuitorilor este net superior, depășește numărul de 7000, iar rusește nu mai vorbește aproape nimeni.

RaMa-5.jpg

Pensie pentru cei care au muncit și nu pentru boschetari

Am ajuns în Sipoteni la început de zi, iar pe străzi abia de zăream oameni, doar câțiva bătrâni care mergeau de la spital la poștă sau la primărie, sau invers. Toți lucrează. Ecaterina Cernei, o bătrânică uscățivă și zgribulită, ducea în spate o desagă grea – pe-o parte o pungă de pânză, pe ailaltă – geanta de mână, altfel n-o putea duce. Cobora cu chin scările din fața Casei de cultură. În desagă avea o icoană din mărgele. „Am cumpărat-o de la o femeie din sat, vreau s-o dăruiesc bisericii. Pentru mine vreau o icoană cu Arhanghelul Mihail, că-i hramul casei. Da pe asta o dau preotului, și-o să-l scriu pe Grișa și pe copii, pe toți o să-i scriu”, spune bătrâna împachetând-o atent și aranjând-o înapoi în plasă. Primește 900 de lei pensie și 120 de lei compensație pentru gradul de invaliditate, a mai primit bani și de la Asistența Socială pentru căldură și a reușit să adune niște bani.

RaMa-2.jpg

Consăteana doamnei Ecaterina, prezentă la discuție, se arată foarte revoltată de felul în care este distribuită pensia în țară. „Am lucrat și la tiutiun, și la brigadă, ultima vreme pe la ospătăria sovhozului (n.red.: gospodărie agricolă de stat), și acum deja-s la pensie. Unul care a lucrat și primește pensia de 600 de lei, iar altul, care n-a lucrat deloc, primește 400 de lei minimală, plus ajutorul social – 600, plus compensație, și așa ajunge la peste o mie de lei, mai mult decât mine, care am lucrat! Să dea pensia după merit. Ei dau bani la săraci! Ei vin și-mi socot frigiderul, mașina de spălat și televizorul… De ce trebuie să-mi numere lucrurile necesare pentru gospodărie, pentru care eu am muncit?! Sau trebuie să lăsăm mâncarea să se strice, ca să primim pensie ca lumea?”, exclamă Efimia Chitoroagă, o băștinașă de 69 de ani.

Svetlana, asistentă socială, spune că o zi de muncă în satul Sipoteni este foarte grea, aceasta lucrând cu toate grupele de vârste. „La noi în localitate avem mulți tineri, comparativ cu alte sate. Totuși cea mai mare problemă a tuturor este starea financiară, din cauza lipsei locurilor de muncă. Și mie mi-a fost greu să-mi găsesc de lucru după absolvirea universității”, recunoaște tânăra de 26 de ani.

„Eheee, d-apoi noi când eram copii!”

În iunie, Ecaterina Cernei va împlini 73 de ani, iar în Sipoteni locuiește din anii 60, ai secolului trecut, când s-a căsătorit cu un localnic. A lucrat educatoare la grădinița din sat și a participat la efectuarea recensământului. Pe atunci, în Sipoteni, locuiau aproape nouă mii de oameni. „Câte-oleacă se mai schimbă satul, s-mai face câte-un șir, dar cam greu. Primarul îi tânăr, îi bun. Și acum îi bine, și până la dânsul tot nu rău a fost. Depinde de granturile pe care le primesc. Iaca Vasili Gheorghevici a pierdut un grant, căci n-au reușit să aplice la timp, și banii s-au dus la Sadova. Spitalul și școala au fost reconstruite tot din granturi”, spune femeia. Faptul că, față de anii trecuți, satul este într-o stare mult mai bună este confirmată și de doamna Efimia. „S-a făcut Casa de cultură, s-a reconstruit Primăria, s-au asfaltat multe drumuri, avem canalizare și apă ne-au dat. Pân-și-i bine, dar mai este mult de lucru. Familii tinere sunt, dar majoritatea sunt plecați, iar copiii – rămași cu bunicii. Satul este rar în tineret, case sunt multe, însă pustii. Care se duce la Chișinău, care în Rusia, care în Europa…”, spune aceasta.

RaMa-58-1.jpg
Liceul din sat. Deși este teren de fotbal în spatele liceului, se pare că nimic nu se compară cu o fugăreală după minge în pauza dintre schimburi

„Înainte, drumurile satului erau pline de copii, ei stăteau afară, se jucau. Acum, îi vezi numai dimineața, în drum spre școală, nu-i mai vezi grămadă, jucându-se, poate doar duminica, pe stadion. Eheee, d-apoi noi, când nu eram la școală, ne scula mama dis-de-dimineață și mergeam pe deal, la strâns tutun. Stăteam pân-la brâu în rouă. Și acum ne mai întreabă de ce ne dor picioarele sau spinarea. Iată de ce”, recunoaște femeia.

Toți copiii, într-adevăr, erau la școală, unde l-am întâlnit și pe Marin, elev în clasa a IV-a, care învață în schimbul II. În timpul liber, citește enciclopedii, dar îi place și sportul, în special să alerge. Îi place satul în care s-a născut și nu se gândește încă ce va face când va crește mare. „Mama lucrează la un magazin, iar tata – la o întreprindere. Când ei sunt la Chișinău, eu stau cu bunica”, îmi zice băiatul și o zbughește spre școală. S-a auzit sunetul la lecție.

Enlarge

RaMa-57
Marin, băiat serios.

Foto: Ramin Mazur

Sipotenenii, agricultori promițători

După discuția cu Ecaterina Cernei și Efimia Chitoroagă, ne-am îndreptat spre Primărie, unde am întâlnit-o pe Tamara Trifan, consultantă în cadrul Agenției Naționale de Dezvoltare Rurală ACSA, la Sipoteni. Reprezentanța ACSA în regiuni oferă consultanță în domeniul agriculturii și tot ce ține de marketing, legislație, tehnologie și finanțe. Se organizează întruniri, seminare și vizite de lucru. Anul trecut, peste o mie de locuitori ai satului au apelat la serviciile ACSA, majoritatea tineri de 30-40 de ani.

„Recent, s-a format o asociație din cinci producători agricoli care se ocupă cu pomicultura. Unul are peste 10 ha de pruni, altul a sădit pruni și măr. Avem și un fermier cu peste 40 de vaci, care vinde lapte. Este un tânăr care și-a construit sere și acum crește răsadul de varză extra-timpurie. O familie are o fermă de 10 mii de păsări. Un tânăr crește zmeură, altul are două hectare de mure. Acum vă povestesc despre cei mai hărnicuți și mai înstăriți. Au construit un frigider pentru păstrarea fructelor. Și mai construiesc unul. Andrei Josanu a accesat un grant polonez și urmează să producă fructe uscate prin metodă naturală”, relatează Tamara Trifan. Așadar, pe cât e de mare satul, atât de diverse afaceri se deschid, în pofida tuturor greutăților.

RaMa-23.jpg
Primarul satului Sipoteni Vasile Rață

Natalitatea crește, grădinița se lasă așteptată

Primarul satului Sipoteni Vasile Rață se află deja la al doilea mandat și declară că prima jumătate de an de când a fost reales în funcție a decurs foarte greu din cauza lipsei de fonduri. „Nu putem implementa nimic, nu ne putem desfășura activitățile planificate. Ne bucurăm cel puțin pentru cele două proiecte pe care le-am început în primul mandat – construcția sistemului de epurare și canalizare în sat și finisare a construcției unei grădinițe pentru 300 de copii. Avem circa 500 copii de vârstă preșcolară, dintre care posibilitatea de a frecventa grădinița au doar 120 dintre ei. Mai avem una mică, ce funcționează în regim restrâns, până la amiază˝, declară edilul.

Întrebat ce se întâmplă cu cei care nu au loc, primarul a răspuns sincer – fie pe drumuri, fie cu părinții. „Zilnic, câte două-trei mame vin la mine cu lacrimi în ochi. Ele trebuie să iasă la lucru, să facă bani, dar nu au cu cine lăsa copiii și este nevoită să stea acasă”, recunoște Vasile Rață.

Primăria Sipoteni a beneficiat, în 2014, de 3 milioane de lei din cadrul proiectului inițiat de Guvernul României. Cu acești bani au început reparația unei clădiri care a fost construită în anul 1987 și va avea spațiu pentru 320 de copii. În 2015, Primăria a mai primit 560 mii de lei de la Fondul de Investiții, iar de la conducerea Județului Prahova, din România, Sipoteni a mai primit 36 de mii de euro.

S-a făcut conexiunea cu apeductul și cu sistemul de gazificare și cel de energie electrică, au fost acoperite 70% din suprafața clădirii, unde acum au loc lucrările de reparație a încăperilor. Din banii veniți din Prahova, sunt schimbate toate ușile și geamurile grădiniței. În condițiile actuale, conform contractului, afirmă primarul, până în luna iulie, patru grupe vor putea deja activa și vor dispune de toate cele necesare, inclusiv sală de sport, bucătărie și altele.

RaMa-19.jpg
Sistemul de canalizare din sat, marcat pe hartă.

„Ne-am înfrățit cu comuna Mircea Vodă din județul Constanța, iar acum ducem tratative de înfrățire cu o localitate din jud. Prahova. La o întâlnire cu mai mulți primari din România, aceștia au spus că ar putea să ne ajute la implementarea câtorva proiecte. Noi avem mai multe probleme, printre care calitatea proastă a drumurilor, iluminatul public lasă de dorit, dar prioritate oferim grădiniței de copii. Prin glod mai putem merge, dar peste 300 de copii să stea acasă nu e bine”, ne convinge primarul.

Of, tare-i rău în țară! Toată lumea vrea anticipate. Știm că-s cheltuieli mari. Dincolo, nici nu știm pe cine să alegem. De-am putea să-i dăm la Roentgen, să-i controlăm cine-i bun și cine-i rău… Ei, acum toți sunt buni, știu că-i așteaptă alegerile anticipate. Efimia Chitoroagă, pensionară

Parc de turbine eoliene, visul satului Sipoteni

Au trecut trei ani de când Sipoteni s-a înfrățit cu comuna Mircea Vodă, timp în care au făcut schimb de experiență. Una dintre acestea chiar este în proces de implementare. „Am venit cu un demers către Comisia Buget și Finanțe pentru a obține cadrul legal de creare și utilizare a energiei eoliene. Proiectul de lege a fost votat în prima lectură, dar nu știm din ce motiv se tărăgănează votarea finală˝, declară primarul.

Reprezentanții Primăriei din Sipoteni au îndrăgit această idee pentru că un tânăr locuitor al satului lucrează la un plan în acest sens și deja a pregătit terenul pentru instalarea turbinelor eoliene. A instalat și aparatele necesare pentru a depista puterea vântului și a depistat că terenul corespunde tuturor cerințelor. În comuna constănțeană, un proiect pe bază de energie eoliană unde sunt instalate 12 turbine aduce un profit anual de 150 mii de euro. „Tânărul de la noi, planifică instalarea a 22 de turbine eoliene și a unui lot de baterii solare. Păi, făcând o comparație, noi vom avea foarte mult de câștigat”, explică Vasile Rață.

Trenul, mare problemă pentru săteni

Sipoteniul este un sat specific, se află la 70 km de Capitală, unde poți ajunge atât cu microbuzul, cât și cu trenul într-o oră, este situat pe traseul Chișinău-Ungheni și, respectiv, nu este departe de Iași. Zilnic, 700-800 de oameni fac naveta în diferite localități, la lucru. Totuși, numeroși oameni ni s-au plâns că numărul de rute feroviare a fost redus. „Trenurile le-au schimbat, lumea nu mai are cu ce face naveta până la Chișinău. Lucrătorilor le vine foarte greu. Să mergi zilnic cu microbuzul până la Chișinău este scump, mai mult de 60 de lei dus-întors. Dar, nu avem de ales, copiii trebuie să-i hrănești și să-i îmbraci”, spune Efimia Chitoroagă. Ecaterina Cernei are doi fii care fac zilnic naveta cu trenul până la Chișinău. „Lucrează în construcție. Acum unde găsești de lucru, acolo lucrezi. Te faci specialist în ce găsești”, adaugă Ecaterina Cernei.

Potrivit primarului, acesta a depus o sesizare în acest sens, însă autoritățile centrale dau vina pe numărul scăzut de pasageri care circulă cu trenul spre Chișinău și înapoi în Sipoteni. „Ei zic că vânzarea biletelor s-a redus considerabil, iar eu cred că ei ar trebui să verifice activitatea personalului care se ocupă cu încasările, pentru că, din câte am înțeles de la săteni, revizorii își păstrează jumătate din banii colectați, aceștia nefiind înregistrați în rapoarte. Lumea circulă, încasări se fac, doar că banii nu se duc unde trebuie”, menționează Vasile Rață.

Casa de cultură, cu artă și cu de toate

Dacă în fața Primăriei cimentul lipsește cu desăvârșire, atunci, în fața Casei de cultură găsim un scuar frumos amenajat. Nu judecăm, apreciem prioritizarea culturii. Gheorghe Coțofană, noul director al Școlii de Arte a stat anterior în fruntea Casei de cultură, care se află în subordinea școlii. „Atunci am pus drapelele Moldovei și ale Uniunii Europene și le-am făcut, ca la Guvern, să lumineze. Tot atunci am pornit obiceiul ca, de 1 decembrie, să instalăm bradul de Crăciun în fața Casei de cultură. Invităm copiii cu câte o jucărie să-l împodobească împreună cu noi. Contribuind la această acțiune, simt și ei că fac parte din eveniment”, se laudă bărbatul.

Gheorghe Coțofană este omul cu mâini de aur, cel puțin asta înțeleg din cele câte ne-a povestit. Înainte să ajungă în fruntea instituțiilor de cultură din sat a fost polițist, iar în același timp a fost și toboșar în fanfara satului. „Când erau comuniștii la putere, la evenimentele din Casa de cultură aveau acces doar cei cu invitație. Eu, când am venit la conducere, am scos lacătul de la ușa instituției”, povestește omul.

Aflându-se la cârma acesteia, a deschis și o discotecă pentru tinerii care înainte puteau să danseze doar în incinta unui bar unde se vindeau băuturi alcoolice tari, distracții care nu se terminau cu bine mai mereu. A deschis și o sală de cinema. „La început anunțam denumirea filmului, iar tinerii și-l descărcau de pe internet, apoi am încetat să anunțăm filmul care urma să fie rulat. Acum spunem doar ora și ziua proiecției”, povestește Gheorghe Coțofană. Sala are 440 de locuri. Tot aici au loc și alte evenimente de amploare, precum concertele muzicale sau cele de dans.

„E frumos la noi, da?”, întreabă doamna Zinaida, femeia de serviciu și cea „deținătoarea de chei”. Nu puteam nega, au de toate, mai puțin căldură. Fiecare sală este folosită la maximum. Pe timp de zi, sala unde se organizează discoteca este sală de lupte, sala de dans modern este transformată în sala de shapping, iar pe fiecare pervaz stau câteva pet-uri de plastic de 0,5 litri umplute cu o substanță. „Astea-s pe post de haltere, le-au umplut cu sare. Vin vreo zece femei să facă sport aici. Sunt bravo”, zice doamna Zinaida.

Petru Brăgoi, professeur des arts, cum îi place să se prezinte, are 43 de ani de experiență în domeniu și zice că niciodată nu a dus lipsă de elevi talentați. Ajunși la el în cabinet, acesta a ținut neapărat să-și laude elevii și să ne arate lucrările lor. „Aceasta este Maria Bieșu?”, întrebăm văzând o mască după înfățișarea acesteia în tinerețe. „Oh, yes!”, ne răspunde Petru Brăgoi emoționat.

Enlarge

RaMa-44
Anastasia Trifan, bibliotecara din Casa de cultură

Mergem neapărat și pe la bibliotecă. „Ne bucurăm de mulți vizitatori. Încercăm nu doar să le oferim tehnologiile informaționale noi, organizând diferite activități de lectură, de recitare, de desen. Încercăm să promovăm și tradițiile noastre. Am început chiar să lucrăm la macheta satului. Promovăm scriitorii cu care ne mândrim. Încerc și atmosfera s-o schimb în funcție de anotimp, pentru ca cititorii noștri să se simtă bine aici”, povestește Anastasia Trifan, bibliotecara din Casa de cultură. Utilizatorii bibliotecii respective sunt mai mult pasionați de literatură universală, alții îi preferă pe cei autohtoni, unii adulți preferă presa, ne spune doamna Trifan.

Dacă veșnicia s-a născut la sat, atunci în Sipoteni, datorită oamenilor, această zicală chiar își are locul…

Acest articol a fost publicat în ziarul TIMPUL în ediția de vineri, 16 februarie 2016. Dacă aveți sugestii de subiecte sau întrebări legate de subiectul abordat, puteți contacta autorul pe Facebook (Ana Gherciu) sau pe Twitter (@gherciuana).

Facebook Comments
read more:

3 Replies

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *