Reportaj·Satele Moldovei

Sireți, satul unde cultura învinge sărăcia, indiferența și beția

La doar 18 km de Capitală, aproape de lacul Ghidighici, se află o localitate unde viața nu s-a oprit în loc și în care oamenii nu-și plâng de milă. Cu două mănăstiri și o biserică, două grădinițe, un liceu, o școală primară, Casă de cultură, centru comercial, muzeu și zeci de afaceri locale, satul Sireți din raionul Strășeni poate fi desemnat cu încredere centru cultural în mediul rural. Ansamblurile folclorice, corul sătesc, secțiile de dansuri, șah și dame, teatru și multe alte activități, transformă această localitate într-un loc, în care îți dorești să revii. Chiar dacă o parte din drumuri sunt găurite, acest sat iese din tiparele rurale obișnuite. Aici se nasc mulți copii, tinerii specialiști vor să se angajeze, iar casele „cresc” ca ciupercile după ploaie.

Potrivit unei legende, satul Sireți a fost întemeiat de vitejii lui Ștefan cel Mare. Ca să apere hotarul de la Nistru de tătari, domnitorul Moldovei dăruia pământul din preajmă celor mai curajoși ostași din armata sa. De aceea, unul dintre primii locuitori ai acestei localități și presupusul întemeietor este un viteaz pe nume Ursu – fost luptător din armata lui Ștefan, care s-a evidențiat într-o bătălie crâncenă. Denumirea satului se trage de la râul Siret, drept dovadă sunt familiile Vrânceanu, Munteanu, Pruteanu, Bârlad sau Ursu, care se trag din acea regiune și vin să confirme legenda.
RaMa-4467.jpg
Atmosfera din sat

Am vizitat această localitate într-o zi de marți, când afară era o temperatură generoasă, de peste 15 grade. Am găsit un sat plin de oameni, ceea ce este o raritate pentru R. Moldova din ultimul deceniu. „În comparație cu alte sate, unde nu întâlnești pe nimeni pe drum, la noi încă ai cui da bună ziua”, cu aceste cuvinte ne-a întâmpinat Rodica Felcovschii, secretara de la Primărie. Primarul Pavel Rebeja se grăbea la o întâlnire și ne-a lăsat pe mâna colegilor.

Așa am aflat că din cei circa 6000 de locuitori, majoritatea persoanelor apte de muncă lucrează în Chișinău, zilnic făcând naveta. Potrivit celor de la Primărie, în sat activează două grădinițe, care sunt frecventate de puțin peste 300 de copii.

Grădiniță renovată pe bani românești

Una dintre grădinițe a fost renovată cu mijloace financiare oferite de Guvernul României și dată în exploatare în anul 2013. Instituția se află într-o anexă a centrului de sănătate. Directoarea Ala Cipilenco susține că în Sireți mereu a fost o problemă cu instituționalizarea copiilor în grădinițe. „Acest proiect a fost posibil datorită fondurilor alocate vecinilor de peste Prut. Ei ne-au ajutat cu 1 milion 300 de mii de lei. Pe lângă aceasta și Guvernul nostru ne-a asigurat cu mobilierul necesar, cu jocuri și materiale didactice. Indiferenți n-au fost nici locuitorii satului. Cei care au dorit, au contribuit cu câte 100 de lei”, povestește șefa instituției. Până a fi dată în exploatare grădinița nouă, în sat mereu exista o luptă acerbă pentru un loc în grădinița veche. Interlocutoarea mea își amintește că la început de an părinții dormeau noaptea în fața Primăriei pentru a putea înainta cererile printre primii.

În prezent, grădinița renovată este frecventată de 170 de copii. Aici ajung doar micuții cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani, grupe de creșă încă n-au fost formate. Pe viitor conducerea planifică să se extindă. În cadrul instituției activează 34 de persoane, majoritatea tineri, dintre care 14 cadre didactice și restul constituie personalul tehnic. Copiii sunt repartizați în șapte grupe.

„Mereu am știut că o să mă întorc aici”

În comparație cu alte localități rurale, în Sireți tinerii specialiști revin acasă. Angela Heghea și-a făcut studiile la un colegiu pedagogic din Capitală, după care s-a întors în sat și acum este educatoare la grădiniță. „Mereu am știut că o să mă întorc aici – împreună cu familia mea. Mă bucur că mi-am găsit un loc de muncă pe specialitate și că nu mai sunt nevoită să fac naveta spre Chișinău”, a menționat sirețeanca.

La grădiniță

La grădiniță

O altă tânără specialistă, care, la fel, lucrează educatoare la grădiniță este Stela Dabija. Ea și-a făcut studiile în Capitală, iar de trei ani a revenit în sat. „Am avut noroc că s-a deschis această instituție. În mediul rural nu-i chiar atât de ușor să-ți găsești un serviciu. Localitatea noastră este suficient de dezvoltată încât să-ți dorești să rămâi, dar iată locuri de muncă nu sunt pentru toți. Chiar și așa oamenii nu vor neapărat să plece peste hotare. Mulți găsesc soluții acasă”, comunică educatoarea.

Uniți prin muzică

Sireți este una dintre puținele localități sau poate chiar singura din țară în care găsim două mănăstiri și o biserică. Acestea se află în diferite colțuri ale satului și pot fi văzute cu ușurință. La fel de bine se observă și Casa de cultură. O clădire ridicată pe o pantă, care se evidențiază prin arhitectura sa specifică. Dacă în alte localități casele de cultură au ajuns într-o stare deplorabilă, aici clădirea este îngrijită cu sfințenie. Directorul Valeriu Puiu ne spune că în prezent aici mișună oamenii zilnic, dar nu a fost mereu așa. La sfârșitul anilor ‘90 edificiul respectiv s-a pomenit într-un hal fără de hal, dar implicarea localnicilor și a autorităților locale a făcut ca această clădire să reînvie.

Dacă nu sunt concerte sau teatre, atunci mereu se fac repetiții. Printre clienții permanenți ai Casei de cultură sunt membrii corului „Doinița”, unde conducător artistic este Svetlana Rebeja. Ea spune că în curând echipa trebuie să meargă la un festival în Bulgaria, iar pentru aceasta învață două cântece în limba lor. „E un pic dificil pentru noi că majoritatea nu au studii în acest domeniu, dar ne descurcăm. Facem repetiții obligatoriu de două ori pe săptămână. Toți vin cu un interes deosebit”, susține Rebeja.

Pe lângă acesta, în sat sunt și două ansambluri: „Romantica”, format doar din femei și „Bordeiaș”, compus doar din bărbați. Repertoriul lor constă din cântece populare tradiționale și variază în funcție de evenimentele sau sărbătorile la care participă.

Activitățile culturale se pare că îi fac pe oameni să uite de sărăcie și alcool. „Se implică toți, de la mic la mare”, ne-a mai spus directorul Casei de cultură.

„Sinioritele” care fac scenete hazlii

Acum un an în localitate și-a început activitatea clubul „Țărăncuța”. Acesta este format din 13 femei, care au ajuns la vârsta de pensionare. Ele prezintă diferite scenete hazlii, în care arată realitatea din mediul rural. În timpul apropiat, clubul planifică să-și schimbe denumirea în „Sinioritele”, asta din simplu motiv că majoritatea femeilor au activat la școală, grădiniță sau la spital și nu au nimic cu prelucrarea pământului.

RaMa-4515.jpg
Eugenia Moisei (dreapta), conducătoarea artistică a colectivului și Valentinei Gonța, bibliotecară

Conducătorul artistic al colectivului este Eugenia Moisei. Ea spune că s-a gândit să implice în viața artistică și culturală a satului și persoanele de vârsta a treia. „La începutul activității noi ne adunam și discutam despre diferite teme: tratamentul cu miere, inițierea în informatică, sănătatea după 60 de ani, aroma terapie etc. Interesul cel mai mare a fost pentru calculator. Noi le-am arătat cum să-l conecteze și cum să caute informație. Persoanele care au rude peste hotare au avut posibilitatea să discute pe Skype. Acum însă pregătim scenete umoristice despre alcoolism sau politică. Doamnele vor să se implice tot mai mult și sunt foarte entuziasmate. Organizăm repetiții, ne distrăm și încercăm să le facem viața un pic mai ușoară”, povestește conducătoarea colectivului.

Deocamdată clubul nu are statut oficial înregistrat, dar acest aspect urmează să fie rezolvat în scurt timp.

Bibliotecă pentru tot satul

Tot în incinta Casei de cultură am găsit și biblioteca sătească. O încăpere înaltă, unde se simte un miros de carte nouă. Majoritatea literaturii este în limba română, iar, periodic, instituția primește seturi noi. Potrivit Valentinei Gonța, șefa bibliotecii, care activează aici de aproape 40 de ani, acest „depozit de carte” a suferit un șir de schimbări. „La început erau doar câteva cărți și acelea foarte vechi. Pe parcursul timpului am început să primim mai multă literatură, iar odată cu asta a crescut și interesul cititorilor. Majoritatea sunt totuși școlarii, dar vin și oamenii simpli din sat. Acum ne pășesc pragul cu regularitate în jur de 500 de oameni”, ne comunică șefa.

La bibliotecă

La bibliotecă

Pentru a capta interesul cititorilor, la bibliotecă se organizează evenimente culturale și cluburi de lectură. Totuși cea mai mare atracție sunt patru calculatoare conectate la internet, care au fost câștigate prin intermediul unui proiect american, numit, „Novoteca”. „Tinerii vin mai mult să caute informații, iar cei mai în vârstă vor să vorbească pe Skype. Internetul îl plătește Primăria. Este ceva extrem de util pentru satul nostru. Mulți care vin să stea la calculator, mai caută și câte o carte prin bibliotecă, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a mai menționat amuzată Valentina Gonța.

„Luptăm ca să nu pierdem statutul de liceu”

După-amiază am ajuns și în incinta liceului teoretic din localitate, care și-a obținut acest statut în anul 2003. Fațada clădirii te duce cu gândul la școlile din perioada sovietică, dar iată în interior atmosfera este diferită. Chipul lui Ștefan cel Mare te întâmpină, fiind fixat pe fondalul drapelului României, care la rândul său este ornamentat cu elemente tradiționale moldovenești.

Anastasia Țopa, directoarea instituției ne spune că liceul activează în două schimburi, iar toate clasele sunt mereu arhipline. „La noi învață 601 elevi, dar capacitatea este de 510 locuri. Au fost însă și timpuri, când aici învățau peste 1000 de elevi. În ultimii ani însă numărul de copii s-a redus și continuă să scadă. Luptăm ca să nu pierdem statutul de liceu, dar oricum suntem în pericol, mai ales pentru că localitatea este aproape de Capitală”, se arată îngrijorată interlocutoarea mea.

Directoarea a comunicat că-și dorește să transforme liceul în unul comunitar, unde, în afara orelor, vor putea veni toți doritorii să învețe ceva nou: informatica, o limbă străină sau să practice un anumit tip de sport.

Muzeul unde se ascunde toată istoria localității

În subsolul liceului se află și muzeul satului. Acolo ne-a întâmpinat Nicolae Olaru, care este profesor de istorie, fondatorul și custodele muzeului. Primele exponate au început să fie colectate la începutul anilor ‘90, când a început procesul de renaștere națională și studierea istoriei locale. Muzeul a fost deschis oficial în anul 2003 și avea doar „sala memoriei”, unde erau adunate faptele de vitejie ale sirețenilor care au participat la Primul Război Mondial, la al doilea, în războiul din Afganistan și la cel de pe Nistru. „Ne mândrim foarte mult că avem în muzeu și primul drapel tricolor din satul Sireți, care în anul 1988-89 a fost purtat la marile adunări naționale. Despre acesta un comunist spunea că era cârpă, iar putătorul drapelului l-a lovit cu pumnul. Ulterior, acesta a devenit simbolul țării, iar cel care a spus cuvintele respective a rămas o cârpă uitată de lume”, povestește profesorul.

Enlarge

RaMa-4643
Nicolae Olaru, profesor de istorie și fondatorul muzeului

Foto: Ramin Mazur

În muzeul de astăzi este și „sala muncii”, unde găsim exponate din colhoz, sovhoz și materiale care amintesc de tragediile prin care a trecut Basarabia – foametea și deportările staliniste. Tot aici sunt frumos prezentate și activitățile de cândva ale sirețenilor: olăritul sau țesătoria. Cea de-a treia componentă a muzeului este consacrată culturii, iar aici Nicolae Olaru ne-a prezentat câteva cărți care datează din secolul XIX. Printre acestea am observat și câteva manuale școlare tocmai din perioada țarismului, care au fost scrise chiar de un sirețean. „Asemenea lucrări nu sunt nici în muzeul învățământului din Chișinău”, susține cu mândrie ghidul nostru.

Șah și dame: mai mulți doritori decât table de joc

Tot în subsolul liceului elevii învață secretele jocurilor de șah și dame. Instructor este profesorul de educație fizică Tudor Rebeja. El ne-a spus că interesul copiilor este foarte mare pentru aceste activități. Prin urmare ei obțin locurile întâi, doi și trei la majoritatea competițiilor raionale la care participă. „Grupele sunt formate din 15 elevi la dame și  tot atâția la șah. Sala a fost dotată cu tot necesarul prin intermediul unui proiect câștigat de liceu. Cel mai important e că dispunem și de literatură tematică, de unde elevii pot afla istoria acestor jocuri și pot găsi un șir de combinații interesante”, comunică specialistul.

RaMa-4616.jpg
Tudor Rebeja, profesor de educație fizică și instructor la șah și dame

Antrenamentele de șah și dame au loc de două ori pe săptămână. Profesorul povestește că uneori sunt mai mulți doritori decât table de joc și asta nu poate decât să-l bucure.

De la liceu am pornit spre centrul satului, iar pe drum am zărit o clădire părăsită. Cei de la Primărie spun că acolo trebuia să fie școala nouă, însă, din motive necunoscute, lucrările au fost de mult abandonate. În prezent construcția aparține unui cetățean străin, care ar fi fost condamnat la închisoare pentru escrocherie.

Dezvoltare pe bani europeni

Chiar în inima satului este un centru comercial unde se vând produse alimentare, materiale de construcție, flori, produse de uz casnic și altele.

Tot aici am întâlnit-o și pe mătușa Alexandra, care vindea lactate. Sora femeii are o fermă de vite, iar ea doar comercializează marfa. „Acum, în perioada postului mare, lumea nu prea cumpără brânză, lapte sau smântână, dar de obicei nu ducem lipsă de clienți. Vara vindem în jur de 40 de litri de lapte și câte 6-10 kg de brânză. Avem noroc că satul este mare, iar mulți locuitori nu cresc vite pe lângă casă”, a conchis sirețeanca.

Alexandra, vânzătoare de produse lactate

Alexandra, vânzătoare de produse lactate

Satul Sireți este asigurat cu gaz, cu apă la robinete și cu iluminat stradal. La capitolul canalizare, autoritățile locale recunosc că mai au de lucru. Majoritatea proiectelor de dezvoltare, implementate aici în ultimii ani, au fost câștigate din fonduri europene.

Pe data de 2 mai în satul Sireți, pentru prima dată, se va organiza Festivalul Cântecului coral-bisericesc. Potrivit autorităților locale, invitația a fost acceptată deja de 15 coruri din țară, însă numărul participanților cu siguranță va crește în următoarea perioadă.

Acest articol a fost publicat în ziarul TIMPUL în ediția de vineri, 1 aprilie 2016. Dacă aveți sugestii de subiecte sau întrebări la material, puteți contacta autorul pe Facebook (Dorin Galben) sau pe Twitter (@GalbenDorin).

Facebook Comments
read more:

1 Reply

  1. „România, Țara mea,
    Și-o să ne unim cu ea !
    C-așa vreau și tu și eu
    Dar și Dumnezeu !”
    /o strofă preluată de pe placarda unei doamne
    din fața Teatrului de Operă din Chișinău la 27 martie 2016/
    –––––––––––––––––––––––-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *