Satele Moldovei

Susleni, satul cu jumătăți de măsură

Ascuns între dealurile raionului Orhei, satul Susleni ni se arată cu două fețe. Pârâul Voloaca îl străbate înjumătățindu-l, ceea ce, pe parcursul vizitei noastre acolo, ni s-a arătat cel puțin simbolic. Aici oamenii se împart în două tabere, problemele se rezolvă, însă doar pe jumătate, până și pârâiașul este curățat doar până la mijloc. Satul are două biserici, de-o parte și alta a râulețului, respectiv și două hramuri, în două zile diferite.

Satul Susleni a fost menționat documentar în anul 1587. Totuși, urmele așezărilor umane din această zonă datează încă din mileniile IV-III î. Hr.. Acum, Susleni este un sat mare, potrivit penultimului recensământ al populației, aici locuiesc circa 4600 de oameni. Înainte, ocupația de bază a sătenilor era agricultura, în special tutunăritul. În prezent, se remarcă patru agenți economici mari care cresc grâu, porumb, floarea-soarelui, și alți doi săteni care dețin suprafețe de 40-50 ha de livezi. „Mai sunt agenți economici care se ocupă cu târguiala, cu creșterea legumelor în seră. Dacă volumul de muncă este mare, se creează locuri de muncă. Un sătean a construit șase sere mari și este angajatorul a șase persoane. În general, putem spune că ne descurcăm”, declară Ilie Boldurat, primarul satului Susleni, aflat la al treilea mandat. Potrivit acestuia, satul este plin de oameni harnici, doar că, din păcate, la fel ca-n toate satele, tinerii pleacă, iar satul îmbătrânește.

Ilie Boldurat, primarul satului Susleni

Ilie Boldurat, primarul satului Susleni

Pe străzile principale ale satului observăm multe magazine cu materiale de construcție – aproape toate închise. Mai funcționează câteva alimentare. Totuși, vânzătoarea din unul dintre acestea ne spune că puterea de cumpărare a sătenilor este foarte scăzută. Eugenia Stepan, băștinașă de 66 de ani, are trei copii, o fiică stabilită în Chișinău, un fiu – la Cahul, iar celălalt a rămas în Susleni, și patru nepoți. Spune că îi este foarte greu să se descurce cu pensia de doar 900 de lei. „Nu-ți ajunge pentru nimic pensia asta. Bine că-și măresc lor (n.red.: deputații) salariile, dar de noi nu le pasă. E sărăcia sărăciilor, ce să facem? Iată mi-a trebuit să cumpăr niște materiale pentru casă și le-am luat pe datorie. Primim ajutor social pentru ca să ne încălzim casele cu lemne, dar nici acesta nu acoperă cheltuielile”, spune femeia scârbită.

Cărți, Wi-Fi și computere în liceu

Deși numărul copiilor, la fel ca în majoritatea satelor din republică, este în scădere, grădinița e frecventată de circa 175 de copii, iar liceul – de peste 400 de elevi. Directoarea liceului Natalia Bălan era plecată din sat, însă directorul adjunct Natalia Țurcan ne-a făcut o scurtă excursie prin Liceul „Vasile Lupu”. Acesta s-a deschis în 1954, iar acum este frecventat de 414 elevi. Peste 100 dintre ei vin din gimnaziul care s-a închis acum 2-3 ani, în urma reformării sistemului educațional din țară.

Enlarge

RaMa-79
De la stânga la dreapta: Alina Meleca, Lora Taburcean și Natalia Țurcan

Am intrat și pe la biblioteca liceului unde am cunoscut-o pe bibliotecara Alina Meleca, alături de învățătoarea, Lora Taburcean. Elevii ei sunt acum într-o mică vacanță, iar ea stă în sala de lectură, se pregătește pentru orele care urmează. „Vreau să vă spun că 95% din copii citesc, iar noi nu ducem lipsă de literatură. Chiar în acest an am achiziționat cărți de 15 mii de lei. De fapt, în fiecare an investim câte cinci mii de lei în cărți noi”, povestește bibliotecara școlii. Banii vin din economiile instituției, din care, de altfel, au fost cumpărate și tablete, computere, o tablă interactivă, iar pe coridoarele liceului este acces la internet gratuit prin Wi-Fi.

Drumurile proaste duc spre Orhei

Deși conducerea liceului și cadrul didactic încearcă să asigure cu toate cele necesare elevii, problema absenței unei școli de arte în sat nu se rezolvă doar prin gestionare reușită a bugetului. Elevii au posibilitatea de a juca șah, volei, baschet, iar fetele mai pot urma un curs de lucru manual, unde învață să croșeteze, să împletească și altele. Cei care vor să facă muzică, pictură sau dans, sunt nevoiți să plece la Orhei. „Li se cam ia din drepturi copiilor din sate. După ore, sunt nevoiți să plece la Orhei, iar drumul, l-ați văzut, nu este tocmai aproape și nici transportul nu este regulat. Cei de la oraș au un liceu aproape, nu plătesc pentru transport”, spune vicedirectorul liceului.

RaMa-69.jpg

În același timp, deși suslenenii au sesizat de fiecare dată, în special în campania electorală, calitatea proastă a drumurilor, edilul satului a găsit o explicație pentru asta. Potrivit acestuia, cea mai mare problemă este lipsa fondurilor. Totuși, el ne asigură că lucrurile nu stau pe loc. „Încă de anul trecut se proiectează conectarea drumurilor dintre Orhei și Criuleni. Drumurile, ca în toate localitățile, se plombează. Problema este că nu se fac reparații capitale pentru că ele necesită cheltuieli mari. Drumul dinspre Orhei nu este în stare perfectă, însă, cât de cât, e bun. Noi ne bucurăm de ceea ce este, pentru că în satele de după noi drumurile lasă de dorit”, declară încrezut primarul. Mai mult, acesta consideră că anume datorită drumului bun, o parte din cetățeni lucrează în Orhei, iar probleme cu transportul nu sunt.

Dor de Casa de Cultură

O lacună a satului este Casa de Cultură care se află în construcție. Aceasta este cea mai veche din regiune, fiind construită în anii 50. Mai demult, aceasta găzduia numeroase evenimente, ba chiar aduna artiști din tot raionul pe scena sa. Acum, întrebat ce-l face să se mândrească cu satul natal, orice suslenean va aminti de artistul Iurie Sadovnic sau de fondatorul ansamblului de dansuri populare „Joc” Vladimir Curbet. Satul se mai fălește și cu colectivele folclorice „Susleneni”, „Petalele muzicale” și fanfara satului, formată deocamdată doar din elevi, pentru care au fost achiziționate instrumente din contul Primăriei. „De aceea vreau să restaurez Casa de Cultură, să readucem timpurile vechi și să putem organiza toate festivitățile acolo”, speră Ilie Boldurat.

Andrei, unul dintre cei care lucrează la reparația clădirii, ne-a zis că iarna lucrările au fost oprite, acestea fiind reluate două săptămâni în urmă. Acum muncitorii se ocupă cu consolidarea coloanelor de metal. „Sperăm la ajutor din partea statului, poate din bugetul raional, poate-poate, ne-a ajuta Dumnezeu și-om termina anul acesta lucrările, în cel mai rău caz – în primăvara anului viitor.

Activitățile care ar fi avut loc în sala de festivități a Casei de Cultură se organizează în blocul B al Liceului „Vasile Lupu”, blocul claselor primare. „Toate evenimentele au loc acolo, cu excepția dansurilor pe care le organizăm în fața Primăriei, când e cald afară. Am discutat cu directoarea liceului ca, cel puțin o dată pe săptămână, să permită copiilor să se ocupe cu dansurile, muzica, acolo”, spune primarul.

Odnoklassniki și Unirea

Nu departe de șantierul Casei de Cultură, am găsit biblioteca satului, cu sediul într-o clădire care, la fel, are nevoie urgentă de reparație. Accesul la bibliotecă îl are tot satul, mai puțin elevii în timpul orelor. Biblioteca, beneficiară a Programului Naţional Novateca, dispune de șase calculatoare, cu acces la internet, și are pe rafturi circa șapte mii de cărți. Astăzi, biblioteca are 171 de abonați. Dorina Danu, bibliotecară, este nouă în domeniu, a absolvit recent Facultatea de Istorie la Chișinău.

În bibliotecă răsunau replicile actorilor dintr-un serial rusesc, urmărit de o doamnă la unul dintre computere, și vocile a trei elevi  din clasa a XII-a. Tinerii analizau fotografiile de la „Ziua cărții”, pe care tocmai le-au încărcat pe site-ul rusesc de socializare Odnoklassniki. Îi întreb zeflemitor dacă se bucură de acces la sursele de informare, arătând spre site-ul rusesc. Râdem. Cu siguranță, pe lângă divertisment, sala de calculatoare este un mare atu pentru susleneni, utilizatorii fiind de toate vârstele. Tinerii spun că nu prea au cu ce se ocupa în sat. Mai organizează câte o serată periodic, dar în general aceștia nu au parte de divertisment. Iarna se dau cu sania, iar vara merg la scăldat. Pentru alte activități, aceștia pleacă la Orhei.

Tinerii se declară pregătiți pentru examenele care-i așteaptă în această vară. Mai mult, aceștia sunt de părere că supravegherea video nu este nici pe departe o problemă. Dimpotrivă, scad foarte mult șansele de copiere. „Se face un fel de selecție naturală la BAC. Merge la universitate cel care a învățat, care nu – la școala profesională”, spune Sergiu, care planifică să studieze domeniul telecomunicațiilor în Republica Moldova, apoi masteratul peste hotarele țării, unde să se stabilească cu traiul. „În timpul masteratului voi învăța limba țării în care mă voi afla. Cunoscând și engleza, voi putea să mă angajez într-o comunitate europeană, nu contează țara. Important, lucrul să-l faci bine”, spune elevul.  Întrebat de ce este atât de hotărât să părăsească țara, Sergiu răspunde prompt – nu-l aranjează politica actuală. „Parcă mai suntem în anii 90, conduși de bandiți”, adaugă colegul său Andrian. Acesta vrea să învețe design și speră să obțină bursă de la statul român pentru a-și face studiile în unul din orașele universitare din România. Marin, merge mai departe, în Canada, unde este așteptat de rudele sale.

Pornind de la intenția lor de a pleca în țări europene, cel puțin de dragul studiilor, i-am întrebat și ce cred ei despre o eventuală reunire a Republicii Moldova cu România. Cei trei s-au arătat pentru acest eveniment istoric și politic. În același timp, bibliotecara Dorina Danu declară că susține ferm integrarea europeană a republicii, nu și unirea cu România. „RM este o țară înapoiată economic. România nu are nevoie de noi, nici noi de ea. Rusia nu are nimic cu noi”, încearcă să convingă bibliotecara. Întrebată cum rămâne cu armata rusă pe teritoriul republicii, aceasta a spus că e mai bine să nu vorbim despre Transnistria. În același timp, Andrian îi amintește de Moldova, până la unirea din 1918, „era ca o junglă, nu aveam nici transport, nici căi de comunicație”.

Pârâul, pe apa sâmbetei

O altă prioritate a primarului Ilie Boldurat este adâncirea albiei pârâului Voloaca, cel care împarte satul Susleni în două. Potrivit primarului, ultima dată când izvorașul a fost curățat integral s-a întâmplat cu vreo 40 de ani în urmă. „Acum, am izbutit să facem proiectul și am început lucrările. Avem trei ani de când lucrăm la curățarea lui, am ajuns în centrul satului și ne-am stopat. Pentru anul curent ni s-au promis 270 de mii de lei, care sperăm să fie suficienți pentru a traversa tot satul și să trecem la stadion”, afirmă Boldurat.

Totuși, dacă s-a lucrat cu adevărat la adâncirea acestuia, nu se prea vede. Unde mai pui și cantitatea mare de gunoi care periclitează, pe alocuri, curgerea apei. Într-o plimbare de-a lungul pârâului, am cunoscut un bărbat încălțat în cizme de cauciuc până la genunchi, o căciulă rusească pe cap și cu hârlețu-n mână. Curățea mizeria adunată de-a lungul iernii în albia izvorașului. „Aici e izvorul și noi tot anul facem poreadkă (n.red.: curățenie). Vine primăvara, înverzește totul, dar aici nu-i frumos. După ce curățăm totul, vine preotul să sfințească izvorul”, spune moș Valentin, pensionar de grupa II. Până atunci, însă, bărbatul are de curățat vreo 30 de metri din râuleț, de crengi, conserve, peturi și alte gunoaie. „Eu le strâng într-un sac și fac focul cu dânsele”, recunoaște Valentin.

RaMa-119.jpg
Moș Valentin, pensionar, curăță mizeria adunată de-a lungul iernii în albia izvorașului.

Bugetul mediu anual al satului Susleni este de circa 3,5 milioane de lei. Întrebat de ce buget ar avea nevoie pentru a realiza tot ce și-a pus în gând pentru sat, primarul a recunoscut că „dacă ai mai mulți bani, ai și mai multe gânduri și oricum nu-ți ajung”.

Dacă în alte localități multe probleme se soluționează prin intermediul fondurilor europene, atunci în Susleni ultimul proiect realizat pe astfel de bugete a fost tocmai în 2012.  Este vorba de reconstrucția unei porțiuni de drum cu ajutorul Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD), care a acordat 120 mii de dolari. Porțiunea reparată asigură accesul spre grădiniță, stația pompierilor, dar și spre terenurile a doi agenți economici din sat. S-au asfaltat 700 de metri de drum, iar 800 de metri s-au făcut în „varianta albă”.

Acest articol a fost publicat în ziarul TIMPUL în ediția de vineri, 4 martie 2016. Dacă aveți sugestii de subiecte sau întrebări legate de subiectul abordat, puteți contacta autorul pe Facebook (Ana Gherciu) sau pe Twitter (@gherciuana).

Facebook Comments
read more:

Be the first to leave a comment!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *