Satele Moldovei

Ursarii, țiganii care nu și-au uitat limba

Un articol de Ion Macovei, foto de Ramin Mazur.

Când eram student la Iași, am plecat odată cu trenul la Timișoara, la un bun coleg de clasă. După o scurtă staționare într-o gară mică, în vagon a intrat o familie de romi cu genți. Unul din copiii alaiului, un băiat, a intrat în compartimentul meu și m-a ținut de vorbă până la Suceava, unde familia lui a coborât ca să facă bișniță la piață. Țin minte că băiatul era tare entuziasmat când l-am rugat să mă învețe câteva cuvinte în limba lui. Știu și acum că „mândru” în limba romă înseamnă „frumos”. Câteva zile în urmă, în satul Ursari, raionul Călărași, vocabularul meu de cuvinte țigănești s-a îmbogățit.

„Des lacșo, buciau Ione”

Dacă se va întâmpla vreodată să ajung într-o localitate populată de romi, să fiu chinuit de sete cumplită și, pe deasupra, să-mi doresc să impresionez pe cineva, atunci voi bate în poarta unei case și voi spune omului care va veni să-mi deschidă „Des lacșo, buciau Ione. Dăman pani”, adică „Bună ziua, mă cheamă Ion. Dați-mi apă”. Dar nici atunci nu voi fi sigur că mă va înțelege gospodarul casei, pentru că se întâmplă ca unii romi să-și fi uitat limba. În schimb, în satul Ursari voi fi înțeles cu siguranță, pentru că aici am învățat cum să cer o cană de apă în limba țigănească. Satul face parte din comuna Buda, raionul Călărași. Localitățile sunt atât de aproape, încât Ursari ar putea fi confundată cu o mahala. Nu mi-a luat decât vreo zece minute ca să parcurg pe jos satul dintr-un capăt în altul. Pe o coastă de deal se întind două rânduri de case: unele proaspăt construite cu acoperișuri noi și garduri trainice, altele – mai curând niște bordeie nesigure cu garduri de scândură ce pot fi luate de vânt la prima furtună. Apariția unor jurnaliști în localitatea lor nu i-a mirat pe romi. Ei spun că, până la noi, au fost ziariști și echipe de filmare din țară și de peste hotare ca să facă reportaje. Majoritatea vroiau să știe de unde iau romii bani.

mar-3604.jpg
La adăpat

„Am lepădat muzica și am luat dealul”

Ursari e un sat foarte simplu, unde nici nu adie a lux din Soroca. Pe locuitorii satului îi frământă aceleași probleme ca pe toți moldovenii și fiecare se descurcă „după cum îl duce capul”.

„Mai înainte, țiganii nu învățau așa mult la școală. Umblam mai răruț la lecții. Luam trubușoara (n.red.: trompetă) în mână și mergeam la nunți. Toți din Buda ne cunoșteau.”

La piața din Călărași, cine vrea să cumpere puieți, ar putea da de familia Nicolai. E de fapt singura familie din Ursari care și-a lansat o mică afacere în agricultură. De patru ani deja, membrii ei se ocupă de plantarea și vânzarea trandafirilor și a puieților de mere, gutui, prune, caise, piersici.  Grigore Nicolai sau Grișa lui Stanciu, cum îl știe lumea în sat, ne-a spus că ideea a pornit de la fiul lui, pe care îl cheamă tot Grigore.

Acesta are niște prieteni la Orhei care l-au învățat ce să facă, iar apoi a atras în afacere întreaga familie. „Înainte de asta lucram în Ucraina, la harbuji. 20 de ani am lucrat în regiunea Nicolaev. Acolo mă cunoșteau toți oamenii, lucram cum trebuie. Pe urmă nu ne mai dădeau voie să aducem harbujii în Moldova. Și ne-am zis să ne luăm pământ aici pe loc”, povestește Grigore Nicolai. Toți frații și copiii lui lucrează la plantație.

Enlarge

mar-3570
Grigore Nicolai lucrează la propria plantație de puieți

Puieții sunt vânduți la piața din Călărași sau direct celor care comandă un lot mai mare de copăcei. În tinerețe, frații Nicolai erau cunoscuți și ca buni muzicanți. „Am lepădat muzica și am luat dealul. Iaca acum se încep trandafirii la primăvară și avem de lucru, dar bogăție nu faci. La noi nu umblă nimeni cu fofârlica, la noi țiganii sunt lucrători, de când sunt ei”,  afirmă fratele lui Grigore, Vasile.

„Lucrez cu ziua”

Se pare că atunci când Rusia sau Italia atrăgea majoritatea emigranților moldoveni, unii romi din Ursari mergeau în Ucraina, la munci sezoniere. Cel puțin asta am înțeles din discuțiile cu cei câțiva locuitori ai satului pe care i-am întâlnit pe stradă. Ileana Ticu ne-a spus că își câștiga bucata de pâine lucrând câte trei-șase luni la prășit în țara vecină. Dar nu mai poate pleca departe de casă pentru că are doi copii minori, dintre care unul are nevoie de îngrijiri, pentru că a avut o intervenție chirurgicală. „Trăiesc într-o cocioabă, vai de capul nostru. Mai lucrăm cu ziua prin sate. E din ce în ce mai greu. Îmbătrânim și bolile se îngrămădesc”, spune femeia. Iarna, când este mai puțin de lucru, întreaga-i familie se întreține cu pensia de o mie de lei  a soțului. Copiii ei mai mari, că are și fete măritate, o duc greu, susține Ileana, și o ajută când pot. Ne-am despărțit la stația de la marginea satului, când femeia s-a urcat într-un microbuz ce mergea spre centrul raional.

mar-3618
Așteptând microbuzul spre Călărași

„Mai bine în cuzniță decât la Moscova”

Satul Ursari nu ar fi cu adevărat un sat țigănesc dacă nu ar trăi în el măcar un fierar. De fapt, sunt mai mulți. Unii fac porții, alții – sape. Grigore Ala a încercat și el să-și încerce norocul la Moscova, dar nu a găsit de lucru și s-a întors flămând acasă. De aceea, preferă să bată fierul în cuzniță (n.red.: fierărie). „Fac sape, ce dorești. De pâine și de țigări îmi ajunge. Am învățat meseria de la tatăl meu. Nu e greu. Dacă nu lucrezi, nu mănânci. Dacă furi, te închide. Alt lucru nu am. Eu nu am învățat prea mult, tata mă trimitea mai mult cu vitele pe deal. M-am învățat și eu să mă iscălesc, dar vai de iscălitura ceea, niște litere crăcănate”, râde fierarul. Am vrut să-i vedem fierăria, dar ne-a spus că e prea mare tărăboiul și nu vrea să-l fotografiem. Fiul lui îl ajută în atelier și se pare că-i va moșteni meseria la fel cum Grigore Ala a moștenit-o de la tatăl său.

mar-3608
Satul Ursari nu are gaz și apă la robinet

„Tot țigan rămân, nu franțuz”

Altfel s-a descurcat Gheorghe Parapir, urmaș de fierari și el. De câțiva ani lucrează în Rusia. La început a făcut ce l-a învățat tata – bătea fierul pe nicovală la Moscova și Sankt-Petersburg -, dar apoi a trebui să se reprofileze și să învețe a construi case ca să câștige un salariu mai bun. Devalorizarea rublei rusești îl pune, însă, pe gânduri. Deocamdată nu se hotărăște să plece în altă țară, dar nici salariile din Moldova nu-l atrag. L-am întrebat dacă îl supără faptul când cineva îi spune țigan. „Mie mi-e totuna cum mi se spune: țigan sau rom. Tot țigan rămân, nu franțuz. Important e om să fii. Printre noi sunt oameni diferiți: și buni, și răi, bogați și săraci”,se dă cu părerea Gheorghe. Este mândru că cei doi copii ai lui vorbesc deja trei limbi: rusa, româna și țigăneasca.

mar-3626.jpg
Flăcăii din Ursari. Rustam Aram (stânga) este mediator comunitar în cadrul Primăriei comunei Buda
Primarul comunei Buda, Lilian Gotcă ne-a povestit că satul Ursari a apărut pe moșia celui mai prolific primar al Chișinăului, Carol Schmidt, care avea pământuri în regiunea Călărașilor. El ar fi adus câteva familii de argați romi, care mai târziu au întemeiat satul. O legendă din bătrâni spune că în sat trăiau oameni mari și zdraveni, ca niște urși. De la o poreclă a și provenit denumirea satului. În prezent, în Ursari locuiesc circa 320 de persoane. În localitate nu-i nici măcar un magazin. Toate instituțiile publice se află în comuna Buda, aflat la o distanță de aproximativ un kilometru, dar oamenii își doresc deja o conductă de apă potabilă, gaz în casă și internet prin fir.
Facebook Comments
read more:

1 Reply

  1. Această etnie,a evadat acum 1000 de ani,din partea de nord a Indiei,datorită pierderii unor războiae repetate,purtate cu alte triburi din zonă.Cum erau mai mult nomade( deplasări pe întinderi mari),şi-au găsit refugiu pe întinsul Arabiei şi apoi pe cel al Europei.Cum au ajuns în Europa:O parte din triburile nomade au ajuns şi teritoriile turceşti,respectiv INSTAMBUL.Cum majoritatea boierilor de prin balcani)ale căror ţări erau sub Imperiul Turcesc,acestora le venea uşor să-i cumpere ca slugi.Nenorocirea a fost că România a bătut recordul( bată-i vina de boieri nesătui).Această etnie,în perioada marii ciumi de pe la 1340,a fost cea mai rezistentă,datorită genei pe care o poartă.Ei se împart în mai multe categorii:zlătari;căldărari( spoitori,cazangii,etc,);ursari( umblau cu ursul);lingurari( cioplitori de linguri,cofe,albii);rudari( fierariprelucrarea aurului,argintului);vătraşii( muzicanţii lăutari şi agricultura);cocalarii( prelucrera oaselor,pieptene,ornamente;floraii;ciurai) ciuururi,site).O altă categorie aşa zişii modorănii( hoţii,interlopii de azi)Aceştia din urmă,geambaşii de cai,zurbagii( jocuri de noroc cu zaruri)şătrării zlătari,au fost cei deportaţi la Bug.Multi din ei au tendinţa aceia de a munci mai puţin,a cîştiga prin înşelăciune,aplică tactica milogului şi a duce în eruare prin descîntece ,farmece,ghicit,pentru obţinerea unor foloase necuvenite.Practic, ca să fim sinceri,doar circa 30-40+% se adaptează vieţii sociale corecte.Am trăit copilaria pînă la 14 ani ,alături de ei în sat şi le cunsoc specificul ţigănesc.Le doresc ca în viitor ,să se adapteze şi să încadreze în viaţa orDOnată a statelor U.E.,iar românii adevăraţi,să nu mai fie stigmatizaţi din cauza lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *