Anchetă·Reportaj

Izgonirea diavolului din oameni sau cum să faci avere din credință

Problemele de sănătate sau eșecurile în viața personală îi fac pe mulți moldoveni să apeleze la credință. O parte dintre ei consideră că preoții pot face minuni și acceptă să le plătească sume enorme de bani pentru ajutor. Prin urmare, unii reprezentanți ai bisericii profită de aceasta și le pun la dispoziție o gamă largă de „servicii”, în urma cărora își fac averi colosale. Printre ritualuri se numără izgonirea duhurilor rele prin rugăciuni, slujbe de sănătate, dezlegarea cununiilor etc. Pentru că acest fenomen devine tot mai popular, noi am decis să mergem într-o mănăstire, să vedem cum funcționează această „afacere” din interior.

„Prietena mi-a făcut vrăji ca să n-o părăsesc. Despre asta am aflat după ce am fost la mănăstire, iar preotul a spus că poate să mă ajute să scap de această vrajă. Am trecut „la săgeată” și s-a adeverit că aveam duhuri rele în mine. Prietenii cu care am fost la slujbă mi-au spus că m-am târât, aplecat pe spate, până la ușă, dar eu nu-mi amintesc nimic din ce s-a întâmplat atunci. După asta preotul mi-a spus să mai vin la slujbe, ca să mă ajute să scap de răutate. Pentru asta am plătit și o anumită sumă de bani”. Această istorie mi-a povestit-o un cunoscut, acum câteva săptămâni.

Locul pe care l-a menționat această persoană este Mănăstirea „Învierea Domnului” din satul Sagaidacul Nou, r-nul Cimișlia. Această localitate se află la mai puțin de 30 km de Chișinău și are doar câteva zeci de case. Satul nu are nici grădiniță, nici școală, nici măcar un magazin și se află în administrarea localității Porumbrei. Cu toate acestea aici găsim o mănăstire de toată frumusețea, amenajată pe un loc de casă.

Aceasta are două încăperi pentru oficierea slujbelor – de iarnă și de vară, dar și câteva chilii unde trăiesc lucrătorii sau enoriașii. Tot pe acest teritoriu locuiește și Adrian Tudos, cunoscut cu numele de monah părintele Antim, cel care acum câțiva ani a pus temelia acestui lăcaș.

Părintele Antim, sursa foto: anfim-mon.livejournal.com

Părintele Antim de la Mănăstirea „Învierea Domnului”, Sagaidacul Nou, Cimișlia. Sursa foto: anfim-mon.livejournal.com

După miezul nopții încep „minunile”

Am mers la Mănăstirea din Sagaidacul Nou, joi, spre seară. Cei care au mai fost pe aici, spun că anume în această zi se izgonesc duhurile rele din oameni. Slujba începe la miezul nopții, iar până atunci am avut timp să discutăm cu oamenii din sat. Unii zâmbeau atunci când îi întrebam dacă oamenii într-adevăr se lecuiesc aici, alții dimpotrivă spuneau că joi noaptea în această mănăstire chiar se întâmplă minuni. „Acum câțiva ani, un băiat a venit cu maică-sa. Aceasta era în scaun cu rotile, tremura permanent și făcea spume la gură. După ce preotul „a lucrat cu ea” aceasta s-a vindecat”, povestește Valeriu, unul dintre localnici pe care l-am întâlnit la intrarea în sat. Alte persoane cu care am stat de vorbă povestesc aceeași istorie.

Totuși, unii săteni au recunoscut că nu mai merg la slujbele de joi seara. „Am fost acolo, am trecut „la săgeată”, dar nu mi-a găsit nimic”, recunoaște Lidia, o femeie care locuiește în preajma mănăstirii. Ea zice că în fiecare zi de joi și duminică, la poarta mănăstirii sunt parcate zeci de mașini, iar lăcașul se umple până la refuz.

La slujbă au venit circa 100 de oameni

De popularitatea acestui lăcaș sfânt ne-am convins și noi. Cu un sfert de oră înainte de începerea slujbei de noapte, în preajma mănăstirii staționau peste 30 de unități de transport. Printre acestea mai multe automobile, câteva microbuze, ba chiar și un tractor. Oamenii veniseră din Chișinău, Ștefan Vodă, Florești, dar și din alte localități ale țării. Am numărat vreo 50 de bărbați și tot cam atâtea femei. O mare parte erau trecuți de 40 de ani. Totuși printre ei am zărit și tineri, dar și o femeie gravidă. I-am întrebat pe câțiva pentru ce au venit aici, iar aceștia mi-au spus că speră să se trateze de niște boli în fața cărora medicii sunt neputincioși.

Câte o lumânare de sănătate înainte de începerea slujbei. Foto: Dorin Galben

Câte o lumânare de sănătate înainte de începerea slujbei. Foto: Dorin Galben

Înainte de slujbă, toți enoriașii au mers la magazinul religios de pe teritoriu, unde și-au cumpărat lumânări, iconițe sau butelii cu apă sfântă. Prețul acestora pornește de la 1 leu și ajunge la câteva zeci sau chiar sute. Pe lângă aceasta, mulți credincioși au făcut „liste de sănătate” unde au scris numele și prenumele persoanelor pe care preotul îi pomenește în timpul slujbei. O asemenea listă costă 10 lei, policandrul – 90 de lei, iar pomenirea unui nume, la 40 de slujbe, costă 40 de lei.

Am deschis „Cartea vieții”, iar preotul mi-a spus că mi-i legată cununia

În fiecare joi, la Mănăstirea din Sagaidacul Nou, se oficiază slujba Sfântului Maslu (în literatura religioasă se spune că prin rugăciunile preoților și ungerea cu untdelemn sfințit a părților însemnate ale trupului, credincioșii dobândesc vindecarea de bolile trupești și sufletești). Joi, 14 mai, această slujbă a fost oficiată de preotul Damian. Acesta a miruit oamenii de șapte ori. Printre mulțime am întâlnit-o pe Ecaterina, care venise cu feciorul său din suburbia capitalei. Femeia a recunoscut că vizitează mănăstirea de mai mult timp, deoarece i-au fost făcute vrăji atât ei, cât și celor doi băieți ai săi. „Preoții aici sunt foarte puternici. De când venim, vedem rezultate. Celălalt băiat nu a putut azi să vină și i-am luat hainele să i le miruiesc”, mi-a zis în șoaptă femeia.

Mănăstirea era plină cu oameni

Joi noaptea, 14 spre 15 mai, mănăstirea era plină cu oameni. Foto: Dorin Galben

Când a aflat că sunt pentru prima dată acolo, ea mi-a sugerat să merg să deschid „Cartea vieții”, cu ajutorul căreia preotul îmi va spune ce probleme am. Conform Bibliei, această carte conţine numele celor care au perspectiva de a primi darul vieţii veşnice.

Am stat la coadă câteva zeci de minute pentru a deschide această lucrare. Întrevederile aveau loc cu fiecare om în parte. Majoritatea ieșeau de acolo speriați, iar unii dintre ei reveneau ulterior cu bani în mână. În interior am găsit două persoane, preotul Antim, un om mășcat și cu barbă, dar și o femeie zâmbitoare. Așa-numita „Carte a vieții” veche și groasă. Am deschis-o la întâmplare, iar după asta a preluat inițiativa părintele. Mă întreabă de unde vin și dacă sunt căsătorit. Îi răspund că sunt din Florești și că încă nu am soție. „Fetele cum vin așa și pleacă de la tine. Drumurile și cărările tale sunt cu multe obstacole. Banii nu se țin de tine. În jurul tău este multă invidie. Ți-i legată cununia și trebuie dezlegată. Asta costă 345 de lei, vrei îi dai acum, vrei îi dai duminică la slujbă”, îmi zice preotul Antim. Femeia, care mai era acolo, a adăugat că această vrajă mi-a fost făcută de o persoană apropiată, de un prieten. Pe masă era o grămăjoară de bancnote, de diferit numerar. Am lăsat și eu 20 de lei, le-am spus că taxa pentru dezlegarea cununiei o voi plăti la următoarea slujbă și am ieșit.

Despre acest lucru am vorbit cu părintele Tobie, de la Mănăstirea Zloți, care se află în Satul Nou, localitate vecină cu Sagaidacul Nou. Între cei doi reprezentanți ai bisericii, în ultimii ani, au fost mai multe neînțelegeri. Acesta mi-a spus că în „Cartea vieții” nu-i scris despre nimeni nimic, iar tot ce spune preotul Antim sunt niște păcăleli ca să tulbure lumea și să scoată bani din ei.

Părintele Tobie de la Mănăstirea Zloți, Satul Nou, Cimișlia

Părintele Tobie de la Mănăstirea Zloți, Satul Nou, Cimișlia. Sursa foto: discriminare.md

„El crede că e cel mai deștept. În sfânta biserică nici un preot nu se ocupă cu așa chestii”, s-a arătat nemulțumit părintele Tobie.

Contactat ulterior de TIMPUL, preotul Antim a declarat că de fapt aceea nu este „Cartea vieții” și că el nu cere de la nimeni nici un ban.

Preotul Anfim de la Mănăstirea „Învierea Domnului”, Sagaidacul Nou, Cimișlia. Sursa foto: anfim-mon.livejournal.com

Preotul Antim. Sursa foto: anfim-mon.livejournal.com

Îi atingea cu „săgeata”, iar oamenii cădeau ca muștele

Pe lângă așa-numita „carte a vieții”, la Mănăstirea din Sagaidacul Nou este și un alt ritual, iar enoriașii care erau acolo îl numesc „săgeata” sau slujba Sfântului Vasile cel Mare (în literatura de educație creștin-ortodoxă se spune că aceasta este o rugăciune pentru alungarea diavolului). Procedura este simplă, preotul Antim spune o rugăciune, după care, cu ajutorul unei așa-numite „copia” (un cuţit în formă de lance, ce simbolizează suliţa cu care a fost împuns Mântuitorul pe cruce), face semnul crucii pe spatele credincioșilor.

În interiorul mănăstirii din Sagaidacul Nou

În interiorul mănăstirii din Sagaidacul Nou. Sursa foto: anfim-mon.livejournal.com

Aici a și început cea mai înspăimântătoare etapă. Mai întâi părintele a ordonat bărbaților să treacă în partea stângă a sa, iar femeile în dreapta. „Pe cei care o să râdă sau o să vorbească, o să-i dau afară”, a spus reprezentantul bisericii pe un ton apăsat. Ulterior, câte unul, bărbații se apropiau de preot. Pe unii acesta îi atingea încet la spate și le spunea că sunt curați, alții însă, după ce erau loviți mai puternic, tremurau, bolboroseau ceva sub nas sau cădeau, semn că „au duhuri rele în ei”. Totuși, și-au pierdut cunoștința mai multe femei decât bărbați.

Preotul Antim în timpul slujbei. Sursa foto: anfim-mon.livejournal.com

Preotul Antim în timpul slujbei. Sursa foto: anfim-mon.livejournal.com

Din înregistrarea audio de mai sus: „Mulțumirea puneți-o în ladă și câte unul la mine…”

În timpul zilei, oamenii din sat mi-au spus că preotul „le găsește draci” doar celor care sunt îmbrăcați mai decent și dau impresia că au bani. Prin urmare eu am renunțat să trec „la săgeată”. Când a văzut acest lucru, Ecaterina, femeia din suburbia Chișinăului, mi-a zis că dacă refuz înseamnă că am draci în mine. Ea însă nu a fugit de acest ritual, iar după procedură s-a ținut de ceafă încă minute bune. Când am întrebat-o dacă a fost dureros, ea a început să râdă. „Da nu m-o pălit preotul defel, măi băiete, nici nu m-a atins, el face totul în aer. Pe mine mă durea capul mai de mult”, a mărturisit femeia.

Discuția cu o enoriașă care a trecut ritualul „săgeata”.

Numărătoarea banilor

După ce oamenii au trecut pe la „săgeată” și au lăsat „mulțumire” într-o cutie cu bani, toți grămăjoară au mers „la speriat” – un alt ritual. Celor care le-au fost depistate duhuri rele anterior, preotul Antim le spunea să vină la mănăstire în zilele de luni, marți și miercuri și să lucreze cu ei individual. Și „la speriat” oamenii lăsau „mulțumire” într-o altă ladă cu bani. După asta a urmat „cadelnița”, ultimul ritual. Aici deja preotul Damian le punea oamenilor patrafirul (haină purtată de preoți) în cap și îi tămâia. Am trecut și eu pe acolo, drept mulțumire le-am lăsat un leu, alții lăsau mai mult. În dreapta mea, pe podea, am văzut cum două călugărițe numărau banii colectați în acea noapte.

Preotul Anfim.  Sursa foto: anfim-mon.livejournal.com

Preotul Antim.
Sursa foto: anfim-mon.livejournal.com

Psihologii consideră că toate aceste ritualuri îi insuflă omului anumite stări, dar nicidecum nu scoate din el așa-numitele duhuri rele și nici nu-l tratează de boli.

Și aceste ritualuri sunt criticate de părintele Tobie de la Mănăstirea Zloți. El spune că „săgeata” nu a fost făcută pentru a scoate diavolul din oameni, iar „speriatul” și „cadelnița” sunt doar alte două metode pentru a obține bani. La rândul său, preotul Antim declară că la el în mănăstire lumea nu cade și nu urlă ca în alte locuri. „Noi nu facem slujbe de exorcizare. Joi seara oficiem doar slujba Sfântului Maslu”, a punctat acesta.

„Dumnezeu o să-l pedepsească”

Pe site-ul Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove aflăm că „din anul 2002, preotul Antim nu mai are dreptul să oficieze slujbe, însă acesta săvârșește samavolnic așa-zisele servicii divine și astăzi”.

Părintele recunoaște că nu se supune Mitropoliei Moldovei, însă susține că lăcașul sfânt pe care îl administrează este înregistrat oficial și face parte din Biserica Tradițională din Moldova.

La rândul său, părintele Mihai Mungiu, secretarul Eparhiei de Sud, a declarat că în țara noastră sunt înregistrate și activează legal doar două mitropolii, cea a Basarabiei și cea a Chișinăului și a Întregii Moldove, iar despre Biserica Tradițională din Moldova nu cunoaște nimic. În schimb, secretarul știe că preotul din Sagaidacul Nou s-ar fi numit singur episcop și că activează pe cont propriu. Potrivit părintelui Mungiu, „Dumnezeu deja o să-l pedepsească”…

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei precizează că slujbele de izgonire a diavolilor din oameni sunt interzise în R. Moldova, iar folosirea „săgeții” ar fi străina Bisericii Ortodoxe.

Acest articol a fost publicat în ziarul TIMPUL în ediția de vineri, 22 mai 2015. Dacă aveți sugestii de subiecte sau întrebări la material, puteți contacta autorul pe facebook (Dorin Galben) sau pe twitter (@GalbenDorin).

Facebook Comments
read more:

12 Replies

  1. Bravo, Dorin pentru articolele pe care le scrii. Consider că anume acesta este jurnalism adevărat.

    Aş avea o sugestie: la clipurile audio, o dată ce se finisează clipul, să nu se reînceapă redarea acestuia din nou şi din nou. E o chestie cam deranjantă în utilitatea site-ului. Cititorii dacă vor vrea, vor da play din nou.

    Succese în continuare!

    • Mulțumesc mult pentru apreciere și atenționare Ina – se pare că am rezolvat problema, iar înregistrările audio nu se vor mai reporni din capul lor :) Baftă și ție!

  2. Cu parere de rau aceasta este realitatea. Ortodocsii nostri vor minuni, dar nimeni nu ii intreaba cind ultima oara s-au marturisit si cind ultima oara s-au impartasit. Dorin, iti recomand sa il contactezi pe Ieromonahul Petru (Pruteanu). Il gasesti pe Facebook cu numele Mihail Pruteanu. Este un adevarat teolog si el iti v-a raspunde la foarte multe intrebari referitoar la practicile pagine din Molldova.

  3. Aceeași poveste se practică la mănăstirea Saharna…
    De multe ori am fost la acea „slujbă” pentru că vorbea lumea că acolo se „izgonește” „diavolul”.
    Sunt ateu, dar nu cam pot explica ceea ce am văzut, sau e teatrul, sau hipnoză, nu știu, dar ceea ce am văzut era destul de spectaculos (urlături, strogăte nebune, convulsii, vome, fete de 5 are care prind a sări întrucât bărbații năzdrăvani abia le țineau și, multe altele pe care nu le poți descrie în scris)

  4. Salut, imipl ace articolul si din cîte am mai discutat cu mai multe cunoștințe, preoți care fac astfel de slujbe sunt mulți, oare de ce statul nu intervine, mai mult ca atît atunci cînd este act ca dl.nu mai are dreptul să oficieze slujbe, a.. stați un pic, dar judecata bisericească a fost pentru acest preot? din cîte văd nu..atunci de ce Mitropolia nu reacționează?!

  5. Domnul ne cere : Crede in mine si vei fi mintuit. Sa nu te indoiesti de El ,caci el vede slabiciunile oamenilor ,si ajuta pe cel ce se caieste si se roaga Lui. A Domnului este judecata, El este judecatorul cel Drept. Nu judecati si nu ve-ti fi judecati. Dorin, unde iti era mintea si sufletul cind ai scris acest articol? Crezi ca prin atitudinea ta de a jigni cele sfinte si credinta cea adevarata intr-un Hristos , ai rezolvat ceva sau vrei sa fii un erou national al promovarii paginismului, pacatului in toate formele lui , si lepadarii oamenilor de Dumnezeu si de biserica? Daca cineva a gresit lasa-l pe Domnul sa-l judece, tu insa mergi la Biserica ,roaga-te pentru familia ta , pentru pacea acestei lumi, ca sa fie ploaie si roada pe pamint, iubire, intelegere si rabdare intre oameni. Aparati-va credinta cea adevarata intru-un Hristos si datatoare de viata, caci ispite mari si mai grele vor veni si multi isi vor pierde credinta. Deci sa fim tari si uniti in credinta si sa nu ne tulburam, iar Maica Domnului nu ne va lasa . Cit de mult iubeste Dumnezeu lumea si tot ce a creat in cer si pe pamint ,vazute si nevazute. Cit de Bun este Domnul ,caci el numara pasii nostri ,si intr-o clipa poate sa ne doboare si sa piarda sufletul nostru ,oricit de sanatosi , tari si puternici am fi.
    Hristos sa inaltat!

  6. Măi, da proşti sunt moldovenii ăştia de cred aşa vrăjitori îmbrăcaţi în haine de preot…
    Se bat şi se huiduiesc unii pe alţii, ş-apoi vin la vrăjitori şi escroci îmbrăcaţi în haine de preot – plăteşte $$ şi într-o minută scapi de demoni… ce ridicol…
    În loc să citească cărţi sfinte pentru ce diavolul intră în om, ei se întrec la bătaie, ş-apoi alergă la vrăjitor să le scotă dracul…şi rîs şi plîns…

  7. Acest ”preot” trebuie tras la răspundere!! Eu îl cunosc de la niste cunostinte, stiu cine-i el: Un homosexual, care ani dea rindul a umblat cu gay..are in singe obiceiul de a esorca bani, mama lui cind era profesoara scotea bani din elevi, inventa scheme, punea note de 2 si 3 pe urma cite 25 de lei la audagator si următoarea data iti punea 10 si 9. Trebuie de sesizat organele competente.

  8. Doamne,cind am auzit ca-i preot miam pus miinele in cap.ce cauta el in biserica? Mai demult a lucrat in Rominia,pe urma sa lăsat de biserica si umbla cu toti arabii gey prin cluburi si petreceri in stil gay. Cred ca sa saturat si sa întors in biserica si plus la toate scoate bani din oameni. Maicasa in scoală tot a fost o escroaca. Dumnezeu o sal arda in iad ! Spun asta fiindca-l stiu de la cunostinte apropiate lui..feritiva de minciunile lui si de achemele lui in credinta pentru a scoate bani.

    • Am fost la niste slujbe pe care le-a condus parintele Antim, am fost impresionata de vocea lui, cit si felul in care se comporta cu crestinii, are o putere si un farmec care ii face pe oameni sa creada in ei insasi, in biserica si intr-un viitor al tarii noastre. La cite biserici, manastiri am fost practic despre toate am auzit fel de fel de vorbe in ceea ce priveste preotii care le conduc, sa judecam putem fiecare si sa invinuim….insa sa admiram un om intra-adevar frumos e mai complicat….oamenii prefera partea negativa aceast ii excita,dar cred ca in acest caz,ar trebuie sa punem accent pe partea pozitiva, iar partea pozitiva sunt oamenii care cred in el si il apreciaza pentru puterea cu care este inzestrat si bunatatea fata de ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *