Satele Moldovei

Satul Topala – tabla de șah a PD și PLDM

Spre regretul localnicilor și spre bucuria unor jurnaliști, în perioada alegerilor locale din anul curent, satul Topala a intrat în gura lumii cu secția de votare vandalizată de „un grup de tineri”, cu proteste, cu alegeri anulate și cu primar nou ales cu doar două voturi în plus în fața contracandidatului. Să spunem că apele s-au calmat nu ne permitem. Satul continuă să fie împărțit în două tabere: susținătorii fostului primar, Ivan Gribineț, care a avut trei mandate la rând, și susținătorii actualului primar, Nadejda Costaș.

După o lună în care au mers de trei ori la vot, după două scandaluri, proteste care au fost și care se anunță că vor mai fi organizate, și după o avalanșă de știri despre toate cele enumerate, topălenii nu se uită cu ochi buni la jurnaliști și sunt foarte atenți la ce spun, numai ca să nu se mai scrie de rău despre satul în care locuiesc și pe care-l iubesc așa cum este. Totuși, evenimentele din jurul alegerilor i-au afectat pe săteni, or, odată implicați în discuție, și chiar neîntrebați despre cele întâmplate, aceștia oricum ajung să-și zică oful.

Ajunși în centrul satului, marcat printr-o intersecție mare, în a cărei apropiere se află magazinul și clădirea care găzduiesc Căminul cultural, Primăria, Oficiul Poștal și Sectorul de poliție, ne-am îndreptat să discutăm cu noua primăriță, Nadejda Costaș. Aceasta era plecată „la raion”, cel puțin, asta am aflat de la Irina Babin, inginer funciar, și doamna Nina (nu ne-a dat numele complet), care ocupă funcția de contabil-șef, în cadrul Primăriei.

„Au mai decedat oameni, iar de născut – unul-doi se nasc”

„Oamenii sunt liniștiți…, poate ați auzit unele pe la televizor, dar, mă rog, se mai întâmplă câteodată ca oamenii… așa, ca în fiecare localitate. În rest, lumea e liniștită”, ne asigură contabila, vădit deranjată de tot ce s-ar fi vehiculat în presă despre sat. Potrivit acesteia, o bună parte din băștinași au plecat la muncă, peste hotare, iar dacă se întorc acasă, atunci aleg să se mute fie în orașul Cimișlia, fie în capitală. „Cei mai mulți pleacă în Italia, de la universitățile din Chișinău mai merg câțiva în America. Mai mergeau și în Rusîia. Dar acum am înțeles că e cam problematic cu alegerile astea și mai puțini pleacă acolo. Au mai decedat oameni, iar de născut – unu-doi se nasc. Asta-i. Am vrea și noi să atragem tineretul în sat, să prosperăm, să mergem mai departe, să aibă ei perspective”, ne spune doamna Nina.

Cei plecați, potrivit femeilor, investesc banii câștigați în afara Moldovei în imobiliare. Fie cumpără apartamente în raion, fie în Chișinău, ca să le dea în chirie și să aibă un venit lunar asigurat, fie încearcă să-și deschidă o afacere, însă sunt înecați de impozite și alte taxe de stat. „Iată, niște familii s-au întors din Italia și au vrut să facă ceva în Moldova, au văzut că nu le iese și s-au întors înapoi”, afirmă contabila. Unicele locuri de muncă pe care le-ar putea ocupa sătenii sunt în instituțiile de stat din localitate, în cele două magazine care încă mai funcționează, o gospodărie țărănească a unei familii din Topala, o oloiniță și o moară.

Soțul unei tinere mame pe care am cunoscut-o ulterior, de exemplu, câștigă bani pentru familie vara construind case și făcând reparație. „Iarna nu știu ce vom face. Acum adunăm bani pentru atunci”, ne spunea ea. Fapt confirmat și de poștărița din sat, Maria Păduraru, care ne-a spus că lumea lucrează mai mult pe-acasă, pentru că pe deal nu prea au ce face. „Sunt familii care cresc vite, viță-de-vie, oameni care se ocupă cu pământul. Dar ei sunt puțini. Vedeți pe dealuri ce se face? Totul e pustiu! Așa timpuri au venit. Ce să facem?”, ne spune poștărița. Potrivit acesteia, din cei peste 800 de locuitori, 176 sunt pensionari și invalizi. Aceștia, asigură Maria Păduraru, sunt îngrijiți de „fetele de la Asistența socială”, care le fac mâncare, le duc apă, și chiar pensia celor care nu se mai pot deplasa. „Parcă nu suntem morți cu totul, dar n-are unde lucra lumea”, adaugă aceasta.

„Avem școală primară  și grădiniță, care se află în aceeași clădire. Până la 40 de elevi o frecventează, iar la grădiniță  mai sunt 20 de copii. De nevoie sunt toți într-un sediu. Elevii de gimnaziu merg în satul Cenac, iar la liceu deja în Cimișlia”, explică doamna Nina. „Așa-i, greu. Până te adaptezi la un colectiv, apoi trebuie să te muți în altul”, adaugă Irina Babin, care a păstrat tăcerea până în acel moment.

„Lucrați, oameni buni!”

Nu ne-am putut abține să nu întrebăm poștărița Maria Păduraru dacă avem vreun cititor fidel în satul Topala. Pe lângă faptul că sunt mai mulți, am aflat că fosta profesoară de clase primare, Maria Berestean, se deosebește de ceilalți. Așadar, am mers în vizită la ea și ne-am bucurat să aflăm că avem cititori cu un spirit critic foarte dezvoltat. „Satu-i mic, dar pe cât e de mic – îmbătrânește. Fiecare se descurcă cum poate. Eu, deocamdată, mulțumesc Domnului, nu mă rog de nimeni, fac totul singură, nu mă plâng nimănui și mă descurc”, spune femeia, recunoscând că, dacă este nevoie, lucrează și cu ziua. „Dacă mă cheamă cineva la lucru și nu e lucru fizic foarte greu, mă duc și-s plătită. Și nu-mi încurcă câteva părăluțe. Livadă, de exemplu, n-am și de ce am nevoie pentru iarnă – cumpăr”, afirmă cititoarea noastră.

mar-8618.jpg
Cititoare fideală a ziarului TIMPUL, Maria Berestean, nu a putut să nu ne servească cu dulceață făcută chiar de ea.

În același timp, muncitoare din fire, Maria Berestean recunoaște că nu înțelege oamenii care se plâng că nu au cu ce trăi sau că mor de foame. „Cum să aibă el cu ce trăi, dacă nu-și lucrează grădina și lasă buruianul să crească cât dânsul de mare? Le spun verde-n față, iar ei se supără pe mine. Lucrați, oameni buni! Nu dormiți, nu umblați pe la baruri și căutați numai de băut și de fumat!”, se revoltă femeia. Totuși, recunoaște cititoarea noastră, nu e tot satul așa, la fel cum nu e pădure fără uscături.

Un grup de „tineri”, de peste 35 de ani

„Un grup de tineri a  vandalizat secția de votare”, spuneau știrile despre incidentele din 14 iunie, când alegerile au fost declarate nule, după ce mai multe persoane s-au bătut în secţia de votare pentru a împiedica mai mulţi alegători să-şi exercite dreptul la vot, pe motiv că aceştia nu ar fi locuitori ai satului Topala. „Nu mai erau ei tineri, sunt niște bărbați trecuți de 35 de ani. Nu știu de unde a luat presa că erau tineri. Noi îi cunoaștem, sunt oameni din sat. Cred că i-a ațâțat unul, iar ceilalți l-au urmat fără să-și dea seama. Omul când e înfuriat, face diferite lucruri și când își dă seama, e prea târziu”, ne asigură doamna Nina. Potrivit Inspectoratului General de Poliţie (IGP), cei cinci locuitori au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi sunt cercetaţi penal pentru huliganism. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă o amendă de la 8.000 la 20.000 de lei sau până la cinci ani de închisoare. Mai mult, poliţia urmează să identifice toate persoanele implicate în vandalizarea secţiei de votare din localitate, fiind vorba de peste 50 de persoane.

„Devastarea secției de votare a avut loc în Afganistan și în Moldova”

„Scopul lor a fost să anuleze alegerile. De ce? Nu știu. Asta-i un vandalism. Asta nu-i normal. Ceea ce nu a făcut față satului, dar noi sperăm că organele de drept se vor ocupa de ei”, ne spun femeile. „Devastarea secției de votare a avut loc în Afganistan și în Moldova”, adaugă râzând Irina Babin, care a fost și preşedintele secţiei de votare în satul Topala și a avut de suferit în urma incidentului. „Am fost lovită cu ușa, am fost vânătă și la mână, și la picior. Am mers și la medicul legist, după care am trimis demers la Procuratura Generală. Atunci am primit răspuns precum că Procuratura raionului se va ocupa de acest caz. Totuși, a trecut deja termenul în care trebuia să avem un rezultat, iar autoritățile tac. E un sat mic, cu probleme mari. Ce să-i facem?”, mărturisește victima protestului agresiv.

În al doilea tur, potrivit femeilor, povestea s-a repetat. Aceleași persoane au protestat, doar că de această dată oamenii nu au fost lăsați în incinta secției de votare, pentru a nu deranja alegătorii. „Scria presa atunci că oamenii din Topala au făcut revoluție. Asta-i revoluție? Asta-i bătaie de joc!”, spune revoltată contabila Nina.

Ping-pong de acuzații

După atâta vâltoare în jurul acestor alegeri, ne-am interesat ce promisiuni au dat alegătorilor topăleni cei doi concurenți Ivan Gribineț și Nadejda Costaș. Cel dintâi ne-a spus că își dorea să facă modificări în infrastructură, să repare drumurile, asta deși, potrivit acestuia, ultima reparație a avut loc în primăvara acestui an. Gribineț intenționa, de altfel, să crească accesul la sat, fiindcă jumătate de an, când plouă sau ninge în abundență, satul este blocat.

În același timp, candidatul care a luat, cu o diferență de două voturi, Primăria satului Topala, a dorit să ne povestească doar câteva din planurile pe care le are pentru îmbunătățirea situației din localitate. „Dacă în primii doi ani, s-a mai făcut ceva, în ceilalți zece ai mandatelor sale, Gribineț nu a făcut nimic la noi în sat. În primul rând, la noi sunt doar două fântâni arteziene, care se află într-o stare deplorabilă. N-avem stație pentru autobuze, chiar dacă elevii noștri învață în satul vecin. Avem un pod care trece jumătate de sat și pe care ți-e frică să mergi. N-avem un drum spre cimitir. Avem un părculeț la care ți-e milă să te uiți. Probleme sunt foarte multe și pe ele vreau să le rezolv, dar mi se pun piedici”, ne spune primărița Nadejda Costaș.

Enlarge

bataie-si-buletine-de-vot-rupte--procesul-de-votare-in-satul-topala-din-cimislia--oprit-1434309408
(14 iunie) Mai mulți alegători s-au luat la bătaie în incinta secției de votare. Potrivit lui Pavel Postică, directorul de program al Asociației Promo-LEX, un grup de tineri au fost nemulțumiți de faptul că mai multe persoane, locuitori ai altor sate, au fost aduși la secția de votare cu autobuzul

unimedia.info

Venind vorba despre cele întâmplate la alegerile din acest an, cei doi contracandidați încep să joace ping-pong cu acuzații despre cine a organizat protestele și vandalismele, despre cine a plătit și a adus alegători străini etc. Perdantul Ivan Gribineț este convins că voturile au fost cumpărate. „Au fost folosite resursele administrative ale președintelui raionului, Colța, care practic a dormit în sat alături de angajații structurilor raionale. Au fost și militarii cu BTR-uri, care defilau prin sat în campania electorală și spuneau că trebuie să ia cu orice preț primăria. Satu-i mic, cam era clar cine pentru care va vota. Au dat bani cu nemiluita, au făcut cadouri, beții peste beții în școală, care a fost folosită, care a fost sediul principal de întruniri ale lor”, declară acesta.

Enlarge

11653242_10207053726890430_1260090204_n_71938100
Și turul doi al alegerilor repetate pentru funcţia de primar al satului Topala a fost marcat de certuri şi îmbrânceli între câţiva localnici care au semnalat că la vot participă persoane din alte localităţi.

publika.md

În același timp, Nadejda Costaș, amintește că Gribineț a schimbat patru partide de-a lungul celor patru mandate de primar ale sale – PPCD, PCRM, PLDM, acum fiind membru al PD. „S-a întâmplat ce s-a-ntâmplat. A fost o durere a satului, care durează de 12 ani. La fiecare alegeri, domnul Gribineț aduce vreo 100 de persoane străine ca să voteze pentru el. Verificați câte persoane au fost puse la evidență înainte de alegeri. Eu nu am cumpărat voturi, am fost doar cu agitație prin sat. Întrebați sătenii, ei vă vor spune cine pe cine a cumpărat. Ei vă vor spune cum, în ziua de alegeri, fiecare membru al familiei Gribineț venea cu câteva persoane în secția de votare. Persoane care nu locuiesc aici și nu au nimic cu satul Topala”, povestește Nadejda Costaș, amintind că, atunci când în sat a venit un autobuz cu vreo 20 de oameni, topălenii nu au mai răbdat…

Facebook Comments
read more:

3 Replies

  1. GRIBINET debil si hot.CAt a lucrat primar a scimbat 3 auto de serviciu.Sunt membru la PD ,dar ma bucur ca am scapat de un prost .

    • Vasilisa Prekrasnaya! Da ce ma rog ti-a furat Gribinet?Acum sa vezi Nadiusha cum si-a dat masca de pe fata,ca acei care au votat-o nu au ochi sa o vada! Asta isi bate joc de sateni cum vrea ea, si voi spurcatilor de la guvernare o protejati ! Sinteti toti dibili si hoti,si deatita il uriti pe Gribinet ca va dadea la bot cu legea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *